Eparhia Americii de Est şi a New York-ului: 13 martie 2009

Pe data de 11 martie 2009, miercurea celei de-a doua săptămâni a Postului Mare, IPS Mitropolit Hilarion purtand icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kursk a vizitat mănăstirea grecească

a Arhiepiscopiei greceşti dintr-un sat cu numele liric de „While Haven” (In timp de refugiu), PA. Mănăstirea este situată pe un munte, de-a lungul şoselei 80, pe o suprafaţă de 740 de acri.

Icoana a fost întâmpinată de Părintele Mark, de măicuţele mănăstirii şi de pelerini. O procesiune a crucii însoţită de sunetul clopotelor şi de rugăciunile greceşti cântate au adus icoana de la porţile mănăstirii până în biserică, unde a fost pusă pe un analoghion, în naos, după care a început Liturghia.

Slujba a fost amânată pentru ora 3 după-masa pentru a se aştepta sosirea icoanei şi pentru a fi primiţi participanţii; biserica a fost plină de credincioşi. Este de notat faptul că, deşi nu se anunţase în prealabil

sosirea icoanei, nu mai puţin de 93 de persoane s-au împărtăşit, printre care 15 măicuţe, şi peste 200 de persoane s-au inchinat la icoana, la sfârşitul slujbei.

Numărul foarte mare de credincioşi veniţi la biserică, într-o zi obişnuită din săptămână, arată cât este de importantă icoana Călăuzitoarei, Maica Domnului cu Pruncul, protectoare a diasporei ruseşti, nu doar pentru ruşi dar şi pentru toţi ortodocşii.

După Liturghie măicuţele au oferit prânzul IP Sale precum şi clericilor participanţi. În continuare Mitropolitul Hilarion a vizitat mănăstirea, capela dedicată Sfântului Nectarie de la Pentapolis, librăria,

atelierul de pictat icoane, atelierul de lumânări, brutăria şi grădina în care măicuţele au plantat peste 400 de pomi fructiferi pe o coastă stâncoasă.

Părintele Mark, irlandez de origine, i-a împărtăşit Mitropolitului părerea sa cum că irlandezii au rămas ortodocşi în inima lor iar dacă ar fi hirotoniti câţiva preoti în Irlanda, mulţi oameni s-ar întoarce în Biserica

Ortodoxă. În timpul unei vizite în Irlanda, Părintele Mark a fost întâmpinat cu multă căldură şi înţelegere şi mulţi oameni şi-au exprimat regretul că nu şi-au păstrat credinţa ortodoxă până în zilele noastre.

Între timp măicuţele au cântat canonul Icoanei din Kursk. În continuare IPS împreună cu Părintele Mark au dus icoana la şcoala condusă de mănăstire, aflată pe locul vechii mănăstiri. Mitropolitul Hilarion a vorbit studenţilor despre istoria icoanei şi a răspuns întrebărilor acestora.
Mitropolitul a mai purtat icoana pe la casele unor enorişi după care s-a întors la New York. În

următoarea zi, Episcopul Petru de Cleveland, administrator al Eparhiei Chicago-ului şi a Americii mijlocii a luat icoana şi a pornit să îşi viziteze enoriaşii.
(The Official Website of The Synod of Bishops of the Russian Orthodox Church Outside of Russia – 2009)






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
