Publicat pe 19.03.2009

Legenda Bisericii “Madona Dudu”

 

Nu departe de principalele obiective ale oraşului, vizavi de Muzeul de Istorie, se înalţă falnică cea mai mare biserică din Cetatea Băniei, Catedrala “Maica Domnului – Dudu” (Madona Dudu). Pentru a justifica într-un fel numele ce i s-a dat, Maica Precista de la Dud, istoricul ei este legat de o frumoasă legendă. Aici a funcţionat primul spital de alienaţi mintal din Craiova şi tot în această locaţie este atestată documentar, pentru prima dată, prezenţa primei şcoli de cântăreţi din Craiova. Din fondurile Bisericii „Madona” a mai fost construită şi întreţinută o şcoală profesională de fete, iar prin diverse burse au fost întreţinuţi la şcolile Craiovei peste 250 de copii lipsiţi de posibilităţi. Printre bursierii Bisericii „Madona” putem aminti nume mari, precum Nicolae Titulescu sau Constantin Brâncuşi.

 

Într-o mică depresiune din centrul Craiovei, la vechea răscruce de drumuri care lega inima Olteniei de Drobeta-Turnu Severin şi Porţile de Fier, aşezată odinioară în mijlocul vieţii tumultoase a mahalalelor de negustori, în apropiere de Piaţa Veche, nu departe de principalele obiective ale oraşului, vizavi de Muzeul de Istorie, se înalţă falnică cea mai mare biserică din Cetatea Băniei, Catedrala „Madona Dudu”. De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe transformări, fiind de mai multe ori dărâmată şi apoi reconstruită din temelie. Deoarece aici au slujit episcopii de Râmnic, înainte de 1913, atunci când a fost reconstruită, Biserica Maica Precista de la Dud a avut şi rolul de catedrală episcopală.

 

Pentru a justifica într-un fel numele ce i s-a dat în veacul al XVIII-lea (Maica Precista de la Dud), istoricul ei se leagă de o frumoasă legendă: în livada ce se găsea la început pe locul bisericii, un negustor evreu a găsit, în desişul unui dud bătrân, o icoană a Maicii Domnului gravată pe lemn.

 

Icoana a dispărut de două ori pentru a nu fi vândută

 

Bătrânul evreu îşi vindea marfa ducându-se cu ea sub braţ pe la boierii şi pe la (…) – continuarea dand click pe banner:

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.