COMBATEREA OBIECTIUNILOR SECTARE, la adresa Sfintei Impartasanii

Biserica ortodoxă a condamnat rătăcirile protestante în Sinodul de la laşi (1642) şi în Sinodul din Ierusalim (1672) şi a formulat învăţătura asupra acestor puncte în Mărturisirea Ortodoxă si Mărturisirea Patriarhului Dositei.

Obiecţia sectantului:

Noi ne împărtăşim, dar credem că primim pâine şi vin obişnuit spre amintirea patimilor şi morţii lui Iisus Hristos, după cum chiar El a zis: “Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (I Cor. 11,24). Că noi primim doar pâine şi vin, chiar şi Sf. Apostol Pavel aceasta zice: “Că de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta moartea Domnului vestiţi până când va veni” (I Cor. 11,26).

Răspunsul nostru:

Faptul că Sf. Ap. Pavel nu consideră obişnuite “pâinea” şi “vinul” cu care ne împărtăşim se vede din aceea că el nu dă nici-o tâlcuire cuvintelor spuse de Iisus Hristos ucenicilor săi “Acesta este trupul Meu” şi “Acesta este sângele Meu”, la Cina cea de Taină (I Cor. 24,25). Şi apoi tot el le spune creştinilor să ia aminte că nu este “simplă pâine” şi nu este “simplu vin”, ci să se ispitească pe sine, dacă sunt vrednici să le primească. Şi dacă vor primi cu nevrednicie, vor fi vinovaţi nu contra pâinii şi al vinului ci: “vinovaţi vor fi trupului şi sângelui Domnului” (I Cor. 10,27), pe care-L primesc sub chipul pâinii şi al vinului, căci mai înainte el zice: “Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?” (I Cor. 10,16).

Obiecţia sectantului:

Împărtăşirea e nefolositoare: “Aria şl teascul nu-i va hrăni şi vinul i-a înşelat” (Osea 9,2)

Răspunsul nostru:

Proorocul Osea nu vorbeşte aici despre împărtăşire, care pe timpul lui nici nu era, ci ameninţă pe evrei şi pe păgâni pentru idolatrie şi desfrâu cu foame, în timpul căreia ei nu vor avea nici pâine, nici vin şi nu vor trăi pe pământul Domnului.

Obiecţia sectantului:

Voi chinuiţi pe Iisus Hristos, a doua oară, căci îl tăiaţi cu cuţitul şi-i străpungeţi cu suliţa trupul în timpul frângerii ei.

Răspunsul nostru:

Nu-i adevărat! Agneţui se taie în semnul crucii în vremea proscomidiei, în amintirea patimilor de pe cruce ale Mielului lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatele lumii şi atunci se împunge cu copia spre amintire, pentru că ostaşul a împuns coasta Mântuitorului. Când însă pâinea va fi prefăcută de Sfântul Duh în Trupul lui Hristos, atunci ea numai se frânge pentru împărtăşirea credincioşilor.

Obiecţia sectantului:

La voi la ortodocşi nu se face drept frângerea, deoarece trupul şi sângele lui Iisus Hristos nu se dau separat cum a împărtăşit Iisus Hristos pe ucenicii săi ci împreună, cu linguriţa.

Răspunsul nostru:

Acest lucru priveşte rânduiala, dar nu esenţa tainei. Obiceiul de a se da credincioşilor Sfânta împărtăşanie cu linguriţa a fost introdus în Sfânta Biserică din două motive:

1. pentru a păzi această sfinţenie de pângărire de către necredincioşii care, după mărturisirea Sfântului loan Gură de Aur, luau împărtăşania acasă pentru descântece;

2. era cu neputinţă de a împărtăşi copiii cu Sfântul Trup fără să fie împreunat cu Sfântul Sânge, şi la urma urmelor cu linguriţa este uşor de împărtăşit mulţi credincioşi la o singură slujbă. Apoi pentru că împărtăşania este “focul dumnezeiesc” care arde pe cei care se împărtăşesc cu nevrednicie (I Cor. 11,29-30) şi care curăţă păcatele credincioşilor (Mat. 26,28) – linguriţa înseamnă CLEŞTELE cu care cândva un serafim, luând un cărbune de pe jertfelnic s-a atins de gura proorocului Isaia şi a zis: “lată… fărădelegea ta este depărtată de la tine” (Isaia 6,6-7) – tâlcuieşte Sfântul Simeon episcop de Tesalonic în lucrarea sa “Despre liturghia sfinţită”.

Obiecţia sectantului:

Iisus Hristos n-a turnat apă caldă în pahar dar voi turnaţi.

Răspunsul nostru:

Turnăm apă caldă în amintirea faptului că, atunci când a murit Iisus Hristos unul din ostaşi cu suliţa coasta i-a împuns-o şi îndată a ieşit “sânge şi apă” (loan 19,34). Turnând apă călduţă preotul zice: “Căldura credinţei plină de Duhul Sfânt”.

Obiecţia sectantului:

Ortodocşii răstignesc din nou pe Iisus Hristos, dacă socotesc împărtăşirea o jertfă pentru milostivire căci: “Iisus Hristos o dată s-a jertfit ca să ridice păcatele multora” (Evrei 9,24 – 26,28) – “Noi suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Iisus Hristos o dată” (Evrei 10, 10-14) – de aceea jertfa cea fără de sânge este de prisos.

Răspunsul nostru:

Aici se vorbeşte despre jertfa de pe Golgota care este preinchipuită de jertfele din Vechiul Testament. Jertfele iudeilor se aduceau în fiecare an şi nu puteau să îndrepte pe cei care le aduceau “pentru că cu neputinţă este ca sânge de tauri şi de ţapi să ridice păcatele” (Evrei 10,1-4). Jertfa de pe Golgota a fost adusă o dată pentru totdeauna, pentru păcatele întregii lumi. Dar Sf. împărtăşanie, El a poruncit să se facă totdeauna “Fiindcă de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnlui o vestiţi până când El va veni” (I Cor. 11,26). în Sfânta Liturghie nu pătimeşte a doua oară, ci El însuşi preface prin Sfântul Duh, pâinea şi vinul în adevărat trupul şi sângele Său.

Obiecţia sectantului:

Noi nu putem să credem că un preot păcătos poate să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului.

Răspunsul nostru:

Nu preotul preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Iisus Hristos ci Sfântul Duh; preotul numai se roagă ca Dumnezeu să trimită pe Sfântul Duh să prefacă Sfintele Daruri. Puterea şi acţiunea darului Sfântului Duh nu se împiedică de vrednicia sau nevrednicia preotului, care chiar păcătos fiind, are asupra lui “Darul lui Dumnezeu” adică Harul Duhului Sfânt – primit prin punerea mâinilor episcopului (2 Tim. 1,6) şi “comoara aceasta (Harul Duhului Sfânt) însă o avem în vase de lut (în trup). Această covârşitoare putere să fie aceea a lui Dumnezeu şi nu de la noi” (II Cor. 4,7).