De la Expansiunea Universului, la redescoperirea profetilor

Timp de mai multe secole nu s-a zis nimic despre aceasta, oamenii de stiinta ai vremurilor trecute fiind convinsi ca Universul este un ‘mediu’ static, fara sa fie cumva caracterizat de vreo deplasare sau modificare la scara mare. Da, la nivel mic, cercetatorii observasera, desigur, miscarile planetelor, despre care astazi cu totii stim, observasera miscarile stelare, cum astrii indepartati ai cerurilor se invart pe propriile lor orbite, insa nimic de acest gen nu se putea spune despre – spre exemplu – existenta unor eventuale miscari la nivel de… galaxie. Aici, totul se credea ca ramane neschimbat.

Expansiunea Universului – teorii ale unor oameni de stiintaCu toate acestea, ne apropiem de implinirea a 100 de ani de cand avea sa se descopere ca Universul, ca intreg, nu este deloc static, ci se afla intr-o continua transformare, ca galaxiile se deplaseaza la modul, de acum, deja observabil, ba chiar ca aceasta miscare a Universului este una de extindere, de expansiune sau imprastiere.

Aceasta expansiune se deruleaza si astazi, sub ochii, sau mai exact, deasupra ochilor nostri, coborati prea deseori spre pamant, nu foarte obisnuiti sa mai priveasca spre inaltimile din ceruri.

Teoria Big Bang-ului (https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang [https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang] ), adica aceea a unei mari explozii, cu care deja ne-am obisnuit inca din scoala, pare sa satisfaca si ea într-o anumita proportie teoria acestei extinderi de proportii, ca urmare a unei eliminari de energie din care avea sa se nasca intregul Univers. Sau poate ca nu…

Desi miscarea de expansiune a Universului studiata puternic astazi, pare sa se potriveasca destul de bine cu teoria Big Bang-ului – in sine mai mult de natura “exploziva”, daca e sa tinem cont de masura mediatizarii ei – exista inca destul de multe discutii, in spatiul academic, desigur cu contradictiile de rigoare, vizavi de momentul formării Universului.

Astronomii inca mai caută să descopere structura, comportamentul și evoluția materiei și a energiei existente în Univers, dand nastere, astfel, unor diferite scenarii. Sa continue, oare, aceasta expansiune, până la deșirarea completa a Universului, ca a unui lant de margele care, pana la urma, s-ar rupe, ajungand la dezintegrare? Desi stiinta ne este deseori prezentata ca lansand teorii exacte, exista si astfel de supozitii, iar sustinatorii acesteia din urma au numit-o Big Rip, „Marea Ruptură” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_ruptură [https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_ruptură] ). Sau, va exista oare un maxim al expansiunii, dupa care Universul sa înceapa să se micșoreze?

Pana acum, oamenii de stiinta nu au putut preciza cu exactitate acest lucru, si nu se stie nici daca il vor putea preciza vreodata, insa cert este ca cele doua teorii expuse mai sus, chiar daca apartin de multe ori acelorasi oameni de stiinta, par sa se bata cap in cap. Ba, mai mult decat atat… Unii ajung sa se intrebe daca acest al doilea scenariu, al colapsului total – denumit de specialisti cu titlul de “Big Bounce” („Marea Săritura” – https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bounce [ https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bounce] ) – nu va fi urmat cumva de un nou Big Bang? Teoria pare sa fie una foarte curajoasa, insa toate cele de mai sus raman simple teorii si scenarii, chiar daca se bazeaza si se justifica, in oarecare masura, prin date oarecum “masurabile”…

Efectul Doppler (https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Doppler [https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Doppler] ) ramane, deocamdata, singura cale prin care expansiunea Universului ar putea fi masurata matematico-fizic, acesta ajutandu-i pe fizicieni si astronomi la masurarea vitezei cu care galaxiile se deplaseaza, Efectul in cauza ia in calcul modificarea frecventei unei oscilatii (sunet, lumina ca oscilatie electro-magnetica) in functie de viteza obiectului care o emite – se observa ca zgomotul produs de un corp este perceput la frecvente din ce in ce mai joase pe masura ce acesta se departeaza, si la frecvente mai ridicate pe masura ce acesta se apropie. Exemplu: Când un autovehicul se apropie de observator, sunetul este mai acut (frecvențe înalte), iar după ce trece de el, devine mai grav (frecvențe joase).

Asa incat, in functie de masura undelor luminoase care vin de la o galaxie, astronomii si fizicienii au pretentia ca pot aprecia viteza acesteia, ajungandu-se, intr-un final, la ceea ce se cunoaste astazi ca fiind „legea lui Hubble: cu cat o galaxie e mai indepartata, cu atat aceasta se misca cu o viteza mai mare.

Cu toate acestea, cercetatorii raman neputinciosi in oferirea unui raspuns clar sau chiar in acordarea unor lamuriri vizavi de pretentiile: ca in afara Universului ar exista un spatiu gol in care acesta sa poata evolua linistit in miscarea sa de expansiune; ca Pamantul ar deveni, conform acestei teorii, un centru al Universului, intrucat cu cat distanta fata de acesta creste, cu atat galaxiile par a avea o viteza mai mare… si altele asemenea.

Insa, ceea ce este uimitor si prea putini cunosc acest lucru – motiv pentru care am si scris acest articol – este faptul ca, desi pana acum aproape 100 de ani nimeni dintre oamenii de stiinta nici macar nu visa la procesul expansiunii Universului, totusi… Biblia le vorbea clar despre acest lucru.

Expansiunea Universului – stiinta re-descopera ceea ce Biblia a descoperit dintotdeaunaConform invataturii Bisericii noastre, Universul a inceput la momentul Facerii si in mod cert a avut ca origine, un singur ‘punct’:

1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.2. Şi pământul era netocmit şi gol.(…)31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. (Facerea, 1)

Asa incat, de atunci si pana si in ziua de astazi, Universul a fost si este in plina transformare si evidenta expansiune. Iar daca lucrurile nu erau prea clare in acest sens, mintea omeneasca prinzand cu greu tainele Genezei si ale lucrarii lui Dumnezeu din primele zile ale lumii, atunci luminatorii primelor neamuri aveau si ei sa duca la indeplinire acest plan, facand sa se auda, prin graiul lor, direct vocea lui Dumnezeu, “proorocind” pana si despre aceasta expansiune a Universului, certandu-i in mod extraordinar pe “invatatii” de astazi, pentru intarzierea descoperirii lor:

“21. Nu ştiţi voi, oare, n-aţi auzit, nu vi s-a spus oare de la început, n-aţi înţeles voi ce vă învaţă întemeierea lumii?22. El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface ca un cort de locuit”.

Versetul 22 al Prorocului Isaia nu poate fi decat un lucru de-a dreptul uimitor, descoperind pana si astazi, lumii intregi, ce mare pierdere de secole, a stiintei omenirii, am experimentat, ca urmare a refuzului ateist al acesteia de a tine cont de invatatura lui Dumnezeu.

“El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface ca un cort de locuit” – nu se putea o exprimare mai plastica si mai perfecta a acestui fenomen constatat fizic abia in vremurile noastre, dar care era explicat oamenilor, cu atat de mare frumusete, in urma cu mai bine de… 2700 de ani (Isaia si-a început activitatea în Ierusalim, în anul morții regelui Azaria și a continuat-o sub regii Ioatam, in anii 740 – 736, Ahaz, intre anii 736 si 716 și Iezechia, 716 – 687.)

Cred, personal, ca ne-am obisnuit sa ii privim pe profeti, ca pe cei care au avut de profetit, da, insa acolo, undeva, printre si pentru vremurile lor, dedicati strict muritorilor de dinaintea venirii lui Mesia. Numai ca, lucrurile, din cate se vede, nu stau deloc asa. Iar randurile de mai jos sunt extrem de graitoare si ele, vizavi de pretentia omului de a crede ca poate ajunge la cunoastere, fara a-L cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu:

“15. Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă pe marginea unei găleţi, ca un fir de pulbere într-un cântar. Iată insulele care cântăresc cât un fir de praf.(…)17. Toate popoarele sunt ca o nimica înaintea Lui; ele preţuiesc înaintea Lui cât o suflare.18. Cu cine veţi asemăna voi pe Cel Preaputernic şi unde veţi găsi altul asemenea Lui?19. Chipul cel turnat este turnat de un făurar, argintarul îl îmbracă cu aur şi-l înfrumuseţează cu lănţişoare.20. Săracul, care nu poate oferi mult, alege un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit ca să facă un idol care să nu se clatine”.

Acestea sunt teoriile “noi”, pe care omul incerca sa le defineasca drept legi, si pe care le prezinta drept cunoastere proprie, stiinta conitnuand din pacate sa practice o auto-limitare atunci cand, pur si simplu, Il da la o parte pe Dumnezeu… pe Acel Dumnezeu pe Care, mai tarziu, Iov avea sa ni-L prezinte intr-un mod la fel de uimitor:

2. (…)“căci cum ar putea un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu?3. Dacă ar fi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să-I răspundă nici la unul singur.4. A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia; cine ar putea să-I stea împotrivă şi să rămână teafăr?(…)7. El porunceşte soarelui şi soarele nu se mai ridică. El pune pecetea Lui asupra stelelor.8. El singur este Cel ce întinde cerurile şi umblă pe valurile mării”. (Cartea lui Iov, din Biblie)

Cel Ce “intinde cerurile”, in aceasta expansiune a lor – sesizata abia de 100 de ani, de oamenii de stiinta – ne-a dezvaluit toate acestea si continua sa o faca, insa noi nu incetam sa ne auto-limitam, cu masura credintei si a ascultarii noastre, in intelegerea Invataturilor Lui.

Versetul de mai sus din Isaia, si randul 8 din capitolul 9 al Cartii biblice a lui Iov sunt, cu siguranta, uimitoare chiar si pentru oamenii de stiinta – o stiinta, din cate se vede, nu atata de evoluata pe cat o credem de multe ori – certificand inca o data faptul ca stiinta adevarata nu poate fi decat acea cunoastere in permanenta legatura cu Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor si fenomenelor pe care omul, limitat, creat si el, incearca sa le studieze. Iar “intindere”, nu poate insemna in niciun caz un eveniment al unei opere de creatie statica, ci doar dinamicitate si, in mod clar, “expansiune”…

“31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.

3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 1-2) – ca zi a Invieriii si a adevaratei noastre cunoasteri. ©AUTOR: KSLCatalin