Publicat pe 19.03.2009

Săptămână duhovnicească la Parohia Ramna – pr. Ovidiu Urzicaru, parinte paroh

 

 

 

În Parohia Ramna se desfăşoară în perioada 15- 21 martie Săptâmâna Duhovnicească.

 

Începând incă de Duminica seara s-a desfăşurat Taina Sfântului Maslu cu o slujire de 7 preoţi din parohiile învecinate: Pr. Daniel Crecan – Bocşa Montana, Pr. Petricică Ghimboaşă – Parohia Berzovia, Pr. Petru Vintilescu – Parohia Vermeş, Pr. Aurel Radics – Parohia Măureni, Pr. Ion Achim – Parohia Valeapai, Pr. Dragoş Capotă.

 

Totodata a fost si prilej de bucurie deorece au fost prezenti si multi tineri, printre care i-am fi putut observa şi pe copilaşii care fac parte din proiectul Hristos Impărtăşit Copiilor.

 

De luni până sâmbătă va fi invitat in fiecare seară câte un preot (alţii decat cei chemaţi la Sfântul Maslu), pentru a ne ruga împreună şi a ţine câte un cuvânt de învăţătură.

 

Astfel sperăm ca enoriaşii acestei parohii se vor înduhovnicii mai mult şi vor fi mai aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se din dulceaţa rugăciunii şi a postului.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.