
Moscova
Legea rusă va suferi unele modificări astfel încât să se poată întrevedea posibilităţi de finanţare din partea statului pentru elementele de patrimoniu care sunt deţinute de organizaţiile religioase, a spus vicepremierul rus, Alexander Zhukov.
„Avem nevoie de unele amendamente la legile Rusiei pentru a putea oferi sprijin”, a spus Zhukov joi la o întâlnire a Comisiei guvernamentale pentru afacerile asociaţiilor religioase.
El a notat faptul că procesul de transferare a elementelor (obiectelor si obiectivelor) culturale către organizaţiile religioase a sporit în ultimul timp. Acestea, însă, necesită finanţare pentru cercetare şi întreţinere.
„Este nevoie de fonduri materiale pentru întreţinere. Înţelegem că organizaţiile religioase trebuie să plătească aceste costuri din buzunarul propriu şi nu reuşesc asta întotdeauna”, a spus vicepremierul.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
