
Un grup catolic american a condamnat miercuri declaraţiile Papei Benedict XVI referitoare la folosirea prezervativului. Declaraţiile au fost făcute în timpul deplasării sale în Africa, un continent răvăşit de această pandemie.
Declaraţiile Papei sunt „iresponsabile şi periculoase”, a afirmat Jon O’Brien, preşedintele grupului Catholics for Choice (Catolici prin Alegere), grup care acceptă avortul, adăugând că „puţini catolici şi chiar puţine cadre medicale susţin aceste declaraţii”.
Benedict XVI, care a întreprins marţi o călătorie în Africa, a declarat că „nu se poate regla problema sida (…) prin distribuirea de prezervative” şi că „dimpotrivă, utilizarea acestora agravează problema”.
„Mai mulţi episcopi din Africa, printre care Kevin Dowling de Rustenburg,, Africa de Sud, şi-au exprimat susţinerea faţă de utilizarea prezervativului”, a spus O’Brien, deoarece constituie „o parte crucială” a campaniei de prevenire a sida.
„Experţii medicali afirmă, de comun acord, că prezervativul salvează vieţi: este foarte eficace în prevenirea transmiterii virusului HIV, dacă este folosit corect şi sistematic şi, în momentul actual, este cea mai bună metodă de prevenire pentru cei care sunt activi sexual şi supuşi riscului”, a spus el.
Citând un sondaj recent realizat pentru numărarea catolicilor care sustin aceasta idee, din Ghana, Irlanda, Mexic, Filipine şi SUA, M. O’Brien a indicat:
90% dintre catolici în Mexic, 86% în Irlanda, 79% în SUA, 77% în Filipine şi 59% în Ghana sunt de acord că folosirea prezervativului ajută la salvarea de vieţi în prevenirea răspândirii sida.
„Nu e momentul ca Papa să respingă importanţa utilizării prezervativului. Când va călători în Africa va fi pus faţă în faţă cu realităţile acestei pandemii”, a adăugat M. O’Brien.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
