Patriarhul Romaniei, despre puterea vindecatoare a lui Hristos

Patriarhul Daniel: Hristos prețuiește mult credința și iubirea smerită a celor care ajută pe cei bolnavi

Evanghelia citită în Duminica a doua din Postul Mare, numită și a Sfântului Grigorie Palama, ne arată că iertarea păcatelor este începutul vindecării de boli, a spus în data de 12 martie 2017 Patriarhul României.

În cuvântul rostit în Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, Părintele Patriarh Daniel a transmis învăţături cu privire la iertarea păcatelor și vindecarea sufletului și trupului de boli.

În debutul predicii sale, Patriarhul României a subliniat că pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie este plină de învățături duhovnicești. Aceasta, spune Părintele Patriarh, ne arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

Evanghelia ne arată că la Mântuitorul Hristos a fost adus un om bolnav. Datorită mulțimii de oameni, cei care l-au adus pe cel în suferință au desfăcut acoperișul și au intrat prin acesta ca să ajungă la Iisus. Văzând credința lor Iisus a zis către cel bolnav: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale.

Iertarea păcatelor este începutul vindecării celui bolnav. Păcatul însuși este o boală, o suferință a sufletului. Iisus oferă mai întâi sănătate sufletului prin iertarea de păcate, iar mai apoi îi dăruiește vindecare și trupului.

Reflectând mai departe, Patriarhul Daniel a precizat că Mântuitorul Hristos atunci când l-a vindecat pe cel bolnav nu l-a întreabat dacă are credință sau nu, pentru că a simțit că multa lui suferință l-a dus la credință și smerenie. Hristos, care se arată a fi duhovnicul desăvârșit, nu divulgă în public care sunt păcatele omului paralizat, ci doar spune ca îi sunt iertate acestea.

Păcătosul care vine cu credință la Iisus și cere vindecare devine fiul duhovnicesc al iubirii dumnezeiești. Prin iertarea păcatelor se dăruiește oamenilor harul înfierii. În Evanghelia de astăzi nu avem doar iertare de păcate, ci și ridicarea în demnitate. Noi când ne spovedim cu smerenie și sinceritate primim odată cu iertarea păcatelor și harul înfierii, devenim fii și fiice duhovnicești ale lui Dumnezeu.

În general, a spus Preafericirea Sa, boala nu este urmarea păcatelor. Există o mulțime de oameni care sunt bolnavi încă din copilărie. Alții au purtat cu ei toată viața o boală nefiind mari păcătoși. Adesea boala nu este o urmare a păcatului, ci este o pedagogie, o lucrare dumnezeiască prin care omul este ferit de păcate. Uneori boala aduce multă smerenie și compasiune. Cel care trece prin suferință înțelege mai bine pe cei care suferă.

Explicând înțelesul duhovnicesc al înțelepciunii dumnezeiești, Patriarhul României a subliniat că uneori boala este un mijloc de a învăța pe om că sănătatea este un dar de la Dumnezeu și nu un drept. Acest dar trebuie să îl cultivăm permanent. Sunt cazuri în care boala este o tainică lucrare a lui Dumnezeu, o chemare spre apropierea de Domnul. Prin apropierea de Dumnezeu, oamenii bolnavi transformă suferința în speranța vindecării.

În continuare, Părintele Patriarh a oferit exemplul Sfântului Apostol Pavel care a purtat aproape toată viața o boală destul de grea. Sfântul Apostol Pavel s-a rugat de trei ori lui Dumnezeu ca să îl vindece de boală. Dumnezeu i-a răspuns că Harul Său îi este suficient. Prin acest răspuns, Sfântul Pavel a înțeles că boala lui era o chemare la smerenie și înduhovnicire.

Patriarhul Daniel a evidențiat că Iisus prețuiește mult credința și iubirea smerită a celor care ajută pe cei bolnavi. Vindecarea celui aflat în suferință a fost posibilă și datorită credinței celor patru oameni care l-au adus la Iisus. Ei reprezintă mulțimea celor care au grijă de cei aflați în suferințe de-a lungul veacurilor.

La finalul cuvântului său, Patriarhul României a subliniat că Biserica a rânduit ca în a doua duminică din Post să fie pomenit și Sfântul Grigorie Palama, un mare dascăl al isihasmului ortodox athonit. El este teologul Slavei neapuse dumnezeiești, a concluzionat Preafericirea Sa.

Andrei Pau – Basilica [https://basilica.ro/patriarhul-daniel-hristos-pretuieste-mult-credinta-si-iubirea-smerita-a-celor-care-ajuta-pe-cei-bolnavi/]

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.