PS Episcop Vincentiu, la Manastirea Coslogeni, in Duminica Sfintei Cruci
Ieri, duminică, 19 martie 2017, a treia Săptămână din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din Coslogeni, județul Călărași.
Din soborul slujitorilor au făcut parte preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri: Florin Daniel Enaşcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte Protopop de Călăraşi, Ramon Eugen Ilie, preacuvioși părinți stareți şi diaconi.
În cuvântul Său Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre Sfânta Cruce, semnul iubirii dumnezeieşti, altarul de jertfă al Mântuitorului, precum şi despre urmarea lui Hristos pe calea Crucii, în această perioadă a Sfântului și Marelui Post.
Preasfinția Sa a împărtășit toți credincioșii, copii, tineri, maturi și seniori, care au primit dezlegare de la duhovnic.
Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și la acest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit din puținul lor pentru lucrarea socială a Bisericii Ortodoxe.
După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.
Episcopia Sloboziei si Calarasilor [https://sf-esc.ro/informatii/13144-duminica-a-iii-a-din-postul-mare-slujire-arhiereasca-la-manastirea-coslogeni.html]