Despre medicina crestina, in biserica Manastirii Stelea – Targoviste

Cu binecuvântarea IPS Nifon (Mihaita), Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, cu sprijinul dlui Conf. dr. Ion Marian Croitoru, ASCOR Târgoviște a avut astă seară, în cadrul unei noi seri filocalice, un invitat drag: pe dl. dr. Pavel Chirilă.

Binecunoscut târgoviștenilor, dl. doctor a fost așteptat în biserica Mănăstirii Stelea de o mulțime de credincioși, care chiar au umplut biserica până la ieșire, evenimentul fiind anunțat de către ASCOR încă de duminică în bisericile târgoviștene.

După o expunere a principiilor medicinei creștine, accetuând legătura dintre suflet și trup, accetuând rolul inimii și al echilibrului în abordarea oricărei afecțiuni, cu trimiteri la Sfânta Scriptură, dl.doctor a răspuns întrebărilor celor prezenți.

Subiectele de interes major au fost transplantul de organe, moartea cerebrală, vaccinarea, tratarea prin metode alternative a anumitor afecțiuni, cauzele anumitor boli și modul de a fi evitate, beneficiile postului, ale metaniilor și mai ales ale rugăciunii.

Din dialogul purtat s-a desprins ideea că o viață echilibrată, o raportare permanentă la Dumnezeu , în sensul respectării poruncilor și a evitării păcatului, a abordării cu iubire a aproapelui și chiar a vrăjmașului sunt esențiale în sănătatea sufletului, pentru că dacă un trup cu o anumită afecțiune, deficiență, nu te împiedică să te mântuiești, cu un suflet bolnav nu te poți mântui.

Sfânta Taină Euharistică este de cea mai mare importanță în sănătatea sufletescă și trupescă, fapt demonstrat chiar de situații reale. Întâlnirea cu dl.doctor Pavel Chirilă a fost o bucurie așteptată, recunoscută de cei prezenți și care s-ar fi prelungit mult, dacă timpul nu ne-ar fi fost potrivnic.

Seara s-a încheiat cu o rugăciune colectivă.

Lăcașuri Ortodoxe – Maria Popescu

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.