Mulţimea mărturisitorilor şi martirilor credinţei din ţara noastră în timpul comunismului ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de discriminare şi dominaţie, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe forme ale morţii fizice şi spirituale, a transmis Patriarhul Daniel, ieri – zi în care au fost comemoraţi deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989.
Patriarhul Romaniei, amintind suferinţele prin care au trecut cei din închisorile comuniste pentru idealurile ortodoxe, a indemnat să îi omagiem cu preţuire.
Lumina mărturiei mărturisitorilor trebuie comemorată cu recunoștință şi venerație, ea fiind izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi, a subliniat Preafericirea Sa.
Despre suferințele martirilor, dăruirea de sine a mărturisitorilor şi curajul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului Patriarhul Daniel spune că sunt dovezi şi valori ale credinţei şi jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le preţuim şi să le transmitem mai departe.
Astfel, vom arăta că, pentru poporul român, rezistența anticomunistă prin credință creștină statornică, în fața tuturor răutăţilor, este un factor de continuitate creștină şi de demnitate națională, într-un context istoric dificil, în care puterea Învierii este ascunsă în Cruce, evidenţiază Preafericirea Sa.
Articolul integral, pe aceasta tema, poate fi citit aici [https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-rezistenta-anticomunista-prin-credinta-crestina-este-un-factor-de-demnitate-nationala/] .
Agentia de stiri Basilica