SFINTII IOAN CASIAN si GHERMAN, din Dobrogea – Cuvant rostit de IPS TEODOSIE

Preacuvioase Părinte stareț,

Preacuvioase Părinte exarh,

Preacuvioși Părinți și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase maici,

Iubiţi credincioşi,

Iată-ne astăzi pe această colină atât de binecuvântată și sfințită de această mănăstire și de pașii celor ce s-au nevoit în peștera aceasta: Sfântul Ioan Casian, Sfântul Gherman, Sfântul Teotim și alți cuvioși părinți. Noi cinstim, în mod deosebit în această mănăstire pe Sfântul Ioan Casian care era originar din părțile acestea învecinate. A avut o influență atât de mare asupra ținutului acestuia, încât nevoința sa din această peșteră, care a adus și aureola sfințeniei, a făcut ca această peșteră să fie numită cu numele Sfântului Ioan Casian.

Ținutul de unde a odrăslit Sfântul Ioan Casian, Casimcea, poartă numele Casienilor, pentru că era dintr-o familie mare, o familie bogată și cu nume bun. Părinții săi erau credincioși, dar erau și chivernisitori ai averii pe care o moșteniseră și ei. Copilul Ioan, din pruncie, s-a îndeletnicit mai mult cu rugăciunea, decât cu purtarea de grijă de cele lumești. Astfel, îndeletnicindu-se, a avut mereu bucuria în suflet. Isteț la minte, a făcut școlile ce se puteau face aici. Purtat de dorul după Dumnezeu, a dorit să își astâmpere acest dor care era ca o sete nemăsurată. De aceea, mai întâi, la vârsta de 20 de ani, a venit în această peșteră, împreună cu prietenul său, Gherman, și s-au nevoit o vreme aici, dar dorința de a se apropia mai mult de Dumnezeu i-a mânat să plece mai departe.

Omul care caută pe Dumnezeu, își potolește setea, dar își trezește o sete și mai mare, după cum spune psalmistul: „Gustați și vedeți cât de bun este Domnul”. Așa cel ce ia calea ascezei, ca să se apropie de Dumnezeu, este nesățios, pentru că simte că Dumnezeu îi poate da mai multă pace, mai multă lumină, mai multă înțelepciune, mai multă dragoste, mai mult sens al vieții. De aceea, iată, Sfântul Ioan Casian, după ce s-a nevoit o vreme aici, împreună cu Sfântul Gherman, pentru că știau că exista nevoitori cu multă experiență, cu multă înțelepciune, în părțile Egiptului, s-au gândit să meargă întâi la Locurile Sfinte și-apoi au venit la Constantinopol. La Locurile Sfinte, au mers pe urmele Mântuitorului și au simțit acei fiori atât de adânci, că simțeau cum Mântuitorul este contemporan cu ei.

Au șezut cinci ani, chiar la locul Nașterii Domnului, la Betleem, și s-au nevoit și au postit acolo. Apoi, au mers în pustia Egiptului. Aici, pe malul Nilului, unde erau mănăstiri, erau și părinți înțelepți și pustnici. S-au întâlnit cu diferiți pustnci și au stat de vorbă cu ei. Au stat lângă ei, să poată să ia din nevoințele lor. Sfântul Ioan Casian, cu mintea sa ageră, i-a întrebat multe pe părinții din pustia Egiptului. Toate convorbirile pe care le-a avut, le-a pus în inima sa și în mintea sa.

Sfântul Ioan Casian întreba pe toți: „Ce-i împiedică să simtă pe Dumnezeu, mereu, în inima lor?” Toți spuneau despre patimile care luptă pe om și îl fac pe om să nu simtă pe Dumnezeu în inima sa, să se simtă, omul, împărțit între Dumnezeu și lume. Sfântul Ioan Casian se ruga și postea și ținea aceste învățături în inima sa și, cugetându-le, a început să scrie tot ce a a auzit de la părinții pustiei Egiptului.

A venit, apoi, la Constantinopol. Aici, a întâlnit un părinte care i se părea coborât din cer, pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Ascultând cum vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman au gândit să rămână cu el să îi soarbă cuvintele cele pline de înțelepciune, pentru că simțeau ce dulceață aduc în mintea lor aceste cuvinte. Așa au rămas o vreme și, cunoscându-l, Sfântul Ioan Gură de Aur pe Sfântul Gherman, l-a hirotonit preot, iar pe Sfântul Ioan Casian l-a hirotonit diacon. Au rămas în preajma lui multă vreme, pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost alungat de împărăteasa Eudoxia. Cei doi călugări, împreună cu alți călugări sciți, au plecat din Dobrogea și s-au dus la Roma, la Papa Inocențiu, ca să ceară să fie apărat Sfântul Ioan Gură de Aur. S-au mai întors aici, după ce a plecat în cel de-al doilea exil.

Sfântul Gherman s-a dus la Roma, unde a rămas până la moartea sa, iar Sfântul Ioan Casian a plecat spre Marsilia. Aici, a întemeiat două mănăstiri: una de călugări și alta de călugărițe. Aici, a început să scrie tot ce auzise în pustia Egiptului. Este singurul părinte sfânt din primele veacuri care scrie Patericul din vremea aceea (începutul secolului al V-lea). Acest sfânt aduce cuvinte de folos, dar nu numai atât, pentru că a auzit de la toți părinții pustiei ce rău aduc patimile asupra omului și cum patimile îl robesc pe om să rămână pe pământ și cu trupul și cu sufletul.

Patimile nu lasă sufletul să se urce cu mintea la cer, Sfântul Ioan Casian a scris despre cele opt patimi, începând cu: iubirea de arginți, cu lăcomia, cu trândăvia, cu lenea, cu mândria și cu toate celelalte. Despre fiecare patimă, a scris câte o carte. De ce atât de mult? Pentru că, dacă virtuțile sunt niște lumini care au două rădăcini, atunci o rădăcină este în Dumnezeu, în harul Său, și altă rădăcină este în inima omului. Omul își dăruiește inima, lui Dumnezeu, Dumnezeu picură harul său în inima omului. Dar, când lipsește harul lui Dumnezeu și când lipsește și ușa inimii, care se închide, atunci intră în inima omului patima. Patima străbate căi întortocheate, și aceste căi întortocheate le-a descris Sfântul Ioan Casian. Pe acestea le străbate omul împătimit, pentru că el aleargă și nu ajunge nicăieri. Ar vrea să alerge, să își găsească sațiul pentru păcat, și patima este nesățioasă. Așa cum virtutea caută în sus, patima caută în jos. În jos este adâncul, este întuneric, este un labirint de vicleșug. De aceea, greu îi este omului să se despartă de patimă. Patima îl învăluie, îl cuprinde cu acea putere, încât nu îi dă voie să se mai desprindă.

De aceea, Sfântul Ioan Casian este cel care a dus, în Apus, monahismul. Până la el, acolo, nu existau mănăstiri. El a întemeiat, acolo, monahismul, și nu numai atât. A scris reguli despre monahism. Până în vremea de azi, acele reguli sunt socotite ca fiind cele mai frumoase scrieri. Am poposit la Mănăstirea Sfântul Victor, care este catolică, unde acei părinți – și nu numai aceia – vorbesc despre Sfântul Ioan Casian, ca despre un luminător al lor, și cinstesc regulile Sfântului Ioan Casian. Nu numai monahii apreciază scrierile sale, acestea fiind apreciate de toți creștinii, ca niște cuvinte de înțelepciune.

Tocmai de aceea, poposind aici, la Mănăstirea Sfântului Ioan Casian, acesta este un loc menit să lumineze colinele acestea, dimprejur. Sfântul Ioan Casian s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu. El a a avut atâta râvnă după Dumnezeu, încât postirea sa era aspră. El își zicea: „De voi îngreuia trupul cu mâncare, și mintea se va face părtașă la povara trupului.” De aceea, își propusese, de la părinții duhovnicești învățând, să mănânce numai cât să poată să trăiască. Zile întregi, nu mânca decât puțin seara și, în multe zile, mai ales din Postul Paștelui, ținea post negru. Sfântul Ioan Casian a devenit un înțelept învățător despre dragostea de Dumnezeu. Noi îl avem la toată evlavia noastră, ca cel ce învață pe părinți să cunoască adevărata fire a înțelepciunii. Arată că firea înțelepciunii nu stă în mintea noastră. Firea înțelepciunii coboară numai din cer. Ea este proprie lui Dumnezeu. Pentru aceea, avea această pornire să îi învețe pe toți ucenicii pe care i-a dobândit și pe toți creștinii care îl căutau. Le spunea tuturor: „Numai acela poate să Îl primescă pe Dumnezeu prin harul Său, în inima sa, dacă alungă, de la el, voia sa proprie. Numai cel ce se golește pe sine, numai acela, poate să se înfrupte din dragostea lui Dumnezeu”.

Dintre toate virtuțile, Sfântul Ioan Casian, cel mai mult, lăuda smerenia. Spunea: „Mulți sunt credincioși. Unii, prin credință, au mutat și munții. Alții, prin dragoste, și-au dat trupul să fie ars și și-au mărturisit credința atât de mult. Alții, cu nădejdea, au petrecut în chinuri și nu s-au împuținat în credință. Smerenia este stânca cea puternică pe care trebuie să se așeze toate virtuțile. De vom avea toate virtuțile, dar smerenia va fi șubredă, toate virtuțile se pot nărui, că numai pe smerenie se pot sprijini toate. Smerenia este ca o temelie a iubirii, încât în smerenie, omul rămâne permanent cu Dumnezeu. Smerenia este virtutea cea mai mare, pe care ne-o recomandă și ne cheamă să o împlinim Însuși Mântuitorul Hristos. Smerenia legată de blândețe: „Luați jugul meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, ca să aflați odihnă sufletelor voastre!”.

A cugetat adânc, Sfântul Ioan Casian, la aceste cuvinte și arăta că cel ce are smerenie, are și pace în suflet. Cel smerit nu se așteaptă ca semenii să îi întoarcă binele cu bine. Cel smerit se crede nevrednic de orice bine. De aceea, se socotește cel mai de jos. Și când ia bătăi și când primește nedreptate și când este strâmtorat și când este batjocorit și când este necinstit, cel smerit nu se clintește. Unul ca acesta are, în smerenie, cu adevărat cea mai mare putere. Smerenia îl ajută pe om să Îl vadă și pe Dumnezeu. Nu poți să vezi măreția lui Dumnezeu, dacă nu îți simți micimea ta. Numai, simțindu-te că ești atât de mic în fața lui Dumnezeu, dar ești mai mic și față de ceilalți semeni ai tăi, doar atunci poți să vezi realitatea cu adevărat, arată Sfântul Ioan Casian. Aceste sfinte cuvinte arată că smerenia nu se propovăduiește de om, de la sine, ci smerenia se vede la alți oameni. Fiecare trebuie să o vadă, mai întâi, la Mântuitorul. Mântuitorul S-a arătat pe Sine smerit, pentru că El era Dumnezu și S-a lăsat cuprins în firea noastră omenească și în trupul firav, luat din Sfânta Fecioară Maria. El, singur, poate vorbi de smerenia Sa. Niciun om nu poate să vorbească de smerenia proprie, ci de neputințele sale. Numai așa se poate vedea smerenia, când omul își vede neputințele sale.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, nu la începutul propovăduirii sale, ci după ce a propovăduit peste multă lume, și după ce a primit multe bătăi și chinuri, a rostit acel cuvânt: „Dintre păcătoși, cel dintâi sunt eu!”. Se vedea pe sine nevrednic, spunând: „Eu nu sunt vrednic să mă numesc Apostol, căci prigoneam Biserica lui Dumnezeu și o pustiam”. Mereu își aducea aminte de păcatele sale, ca să rămână smerit. Își spunea: „Eu nu mă pot lăuda cu nimic, ci numai cu neputințele mele!”. Dar, iată, Dumnezeu a făcut să strălucească lumina sa acolo unde era întuneric și unde nu era putere: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Sfântul Ioan Casian, inspirat, din atâtea scrieri și vorbiri frumoase, ne-a lăsat valoroase cuvinte de învățătură. Aceste cuvinte de învățătură trebuie să fie, pentru noi, podoaba sufletului nostru și călăuza noastră în viață.

Iubiți credincioși, sfinții sunt, pentru noi, luminătorii cei mari ai credinței noastre. De aceea, Biserica îi are pe sfinți ca pe mărgăritarele cele mai de preț. Biserica îi cinstește pe sfinți, pentru că Biserica se sprijină pe sfinți. Însuși Mântuitorul Hristos este Sfântul Sfinților, pentru că el este piatra cea din capul unghiului. El este, cu adevărat, Cel Care cârmuiește, însuflețește și conduce Biserica. El trebuie să ne ocârmuiască, să ne sfințeasă și să ne conducă și viața noastră. El ne ajută, atât de mult, prin mijlocirea sfinților. Sfinții sunt, pentru noi, acele daruri pe care Dumnezeu ni le-a oferit ca pe niște repere pe care să le urmăm. Sfântul Ioan Casian trebuie să fie urmat. El este povățuitorul, atât al intelectualilor, pentru că a fost un om foarte învățat – al tuturor intelectualilor, fie că sunt: dascăli, medici, ingineri, cercetători, teologi – dar nu numai aceasta: Sfântul Ioan Casian s-a făcut înțeles și de oamenii simpli și de oamenii de rând și de neștiutorii de carte și de toți ostenitorii în cele mai grele munci. El arată calea cea mai dreaptă spre Dumnezeu. El ne ajută să ne îndreptăm spre Dumnezeu, cu multă dorire de a ne însoți pe noi pe calea aceasta.

Predica rostita de IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI, la Hramul Sfântul Ioan Casian

Mănăstirea Sfântul Ioan Casian

Sursa text si foto: Arhiepiscopia Tomisului [https://www.arhiepiscopiatomisului.ro/index.php/ierarh/ips/cuvant/475-predica-la-hramul-sfantul-ioan-casian]

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.