Publicat pe 24.03.2009

Praznicul Buneivestiri-ziua femeii creştine va fi prăznuit şi în Episcopia Caransebeşului

 

Cu prijejul praznicului Buneivestiri, Episcopia Caransebeşului, prin departamentul cultural al Eparhiei organizează manifestarea spiritual duhovnicească numită generic “Binecuvântată eşti tu între femei”.

Această manifestare se va desfâşura atât la Caransebeş, cât şi în Reşiţa, după următorul program:

 

 

Miercuri, 25 martie ora 18.00, în sala de festivităţi “Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului.

 

Joi, 26 martie ora 18.00, în sala LIRA a Liceului de Artă “Sabin Păuţa” din Reşiţa.

 

Acest eveniment este alcătuit din trei momente. În prima parte se vor intona câteva cântări duhovniceşti închinate Maicii Domnului şi praznicului Buneivestiri, în interpretarea grupului “Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului şi se va rosti o meditaţie duhovnicească de către părintele prof. asist. univ. drd. Vicenţiu Românu referitor la întruparea Domnului. În cea de a doua parte se vor rosti poezii creştine şi laice dedicate femeii creştine, în interpretarea elevilor de la Seminarul Teologic “Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. În ultima parte a serilor duhovniceşti se vor intona cântări instrumental-vocale din repertoriul românesc, dedicate mamei creştine.

 

Aceste seri duhovniceşti se vor bucura de prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, iar intrarea este liberă.

 

Vă aşteptăm cu drag!

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.