Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  APEL: Schit ortodox DE VÂNZARE, în Canada - hramul Schimbarea la Față  •  1700 de ani de la convertirea Georgiei: Patriarhul Șio și Mitropolitul Rastislav al Cehiei și Slovaciei, în slujire comună  •  Sfintele moaște ale Sfântului Gavriil (Urghebațe) în SUA și Canada  •  Sfântul Ilarion, Mitropolitul Kievului  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA: Vremea Templului ajunge la sfarsit

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 21.11.2016 la 05:53

Cea de a doua mare sărbătoare a Maicii Domnului, este Sărbătoarea Intrarii Sale, de copila, in Templul din Ierusalim: Vovidenia. Maria a fost adusa inca de mica la Templu, la varsta de trei ani, de către părinții Ei, între fecioarele inchinate slujirii Domnului până la momentul in care aveau sa se casatoreasca. Condusa in procesiune de fecioare cu faclii aprinse in maini, intr-o splendoare regala, Maria a fost primită solemn de comunitatea Templului, al carei lider era preotul Zaharia, cel ce urma sa fie tatăl Sfantului Ioan Botezătorul.

 

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA – o sarbatoare mai mare decat credeai tu(Foto: Icoana – Intrarea Maicii Domnului in Biserica – sec XIV – Novgorod, Muzeul Rus de Stat)

 

Pentru a urca scarile ce duceau la templu, era nevoie de 15 pasi mari, iar desi Mariei i-ar fi fost, desigur, greu sa poata urca singura această scară, deîndată ce a fost pusa pe primele trepte, întărita de puterea lui Dumnezeu, a ajuns rapid in partea ei de sus.

 

Luând-o de mână, Zaharia avea, mai apoi, sa o conduca nu doar în templu, ci chiar în “Sfânta Sfintelor”, cel mai sfânt loc al lacasului sfant, în care nu intra vreodata o alta persoana, decat Marele Preot – chiar și acesta doar o singură dată in an. Tocmai pentru aceasta, Sfantul Teofilact de Ohrid avea sa afirme, mai tarziu, ca nimic altceva nu ar fi putut explica gestul lui Zaharia, de a o duce pe Fecioara în locul cel mai sfânt al Templului, dincolo de cea de-a doua perdea, decat faptul ca acesta, efectiv, nu mai era in sine, ci Dumnezeu lucra prin el.

 

Maria a fost condusa in lacasul sfânt, să fie “hrănita” acolo de îngeri, pentru a deveni ea însăși “Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, lacas viu și templu al Pruncului Divin Care urma să Se nască în ea.

 

11. Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată.12. Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău,13. Că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău.14. Şi se vor închina Lui fiicele Tirului cu daruri, feţei Tale se vor ruga mai-marii poporului.15. Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată.16. Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ţie.17. Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie18. Aduce-se-vor în palatul Împăratului.19. În locul părinţilor tăi s-au născut ţie fii; pune-i-vei pe ei căpetenii peste tot pământul.20. Pomeni-vor numele tău în tot neamul;21. Pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului.

 

Fara îndoială, aceste versete profetice din Vechiul Testament, ale Psalmului 44, au reprezentat o mare sursă de inspirație pentru celebrarea Sarbatorii inchinate Intrarii Maicii Domnului in biserica.

 

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA – o sarbatoare mai mare decat credeai tu

 

Iar fiindca Evangheliile canonice spuneau foarte putine lucruri despre părinţii Fecioarei Maria – nu ca o lipsa, intrucat mesajul proclamat de Iisus este cuprins integral în Noul Testament – primii creştini, care au dorit totuşi să ştie cate ceva în plus, în primul rand despre Maica Domnului, au incercat să răspundă acestor întrebări, Protoevanghelia apocrifa a lui Iacob ajungand sa joace, astfel, un rol destul de insemnat in traditia acestei sarbatori:

 

“Trecand zilele cuvenite Ana s-a spălat, şi-a alăptat pruncul şi i-a pus numele Maria. Zi după zi prindea puteri copila. Cand a împlinit şase luni, a pus-o Ana jos, pe pămant, să vadă numai dacă poate sta în picioare. Şi ea, făcand şapte paşi roată-mprejur, s-a întors în braţele Anei. Iar aceasta, ridicand-o, grăi aşa: „Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, n-o să mai umbli pe pămant pană cand nu te voi duce în Templul Domnului”. Şi i-a făcut copilei loc de rugăciune în odaia ei, nemaiîngăduindu-i să se atingă de lucruri pangărite şi impure. Apoi le-a chemat pe fiicele neîntinate ale evreilor, ca să se joace cu ea.

 

Cînd pruncul împlini un an, Ioachim făcu masă mare şi chemă preoţii, învăţaţii, bătranii şi întreg poporul lui Israel. Şi o aduse pe copilă înaintea preoţilor care o binecuvantară zicand: „Dumnezeule al părinţilor noştri, binecuvîntează pe copila aceasta şi dă-i un nume slăvit în veci de toate neamurile pămantului”. Şi întreg poporul răspunse: „Aşa să fie, aşa să fie, amin!”. Şi o duse apoi Ioachim înaintea arhiereilor care o binecuvîntară zicînd: „Dumnezeule preaînalt, coboară-ţi privirea peste copila aceasta şi dă-i o binecuvantare desăvarşită!”.

 

(…) Lunile se adăugau una cîte una la varsta copilei. Cand împlini doi ani Ioachim îi zise Anei: „Iată, a venit timpul s-o ducem la Templul Domnului. Trebuie să ne ţinem cuvantul dat, ca nu cumva să ne-o ceară Atotstăpanitorul şi să rămană darul neprimit”. Dar Ana răspunse:„Hai să mai aşteptăm un an, ca să nu plangă mititica după tatăl şi după mama ei”. „Să mai aşteptăm”, încuviinţă Ioachim.

 

Cand Maria împlini trei ani, Ioachim zise: „Chemaţi pe fiicele neîntinate ale evreilor. Fiecare să ţină în mană o făclie aprinsă pentru ca pruncul să nu tanjească după ce lasă în urmă, iar inima să nu-i fie răpită de vreun lucru străin de Templul Domnului”.

 

Fecioarele merseră cu făclii în maini pană la Templul Domnului. Aici preotul o întîmpină pe Maria şi, sărutînd-o, o binecuvantă zicand: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfarsitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel”.

 

(…)Maria rămase în Templul Domnului curată ca o porumbiţă şi primea hrană din palma unui înger. Iar cînd a împlinit doisprezece ani s-au adunat preoţii şi au zis: „Iată, Maria a petrecut doisprezece ani în Templul Domnului. Ce facem cu ea, ca nu cumva să ne pangărească locul de rugăciune!?”. Şi au grăit arhiereului: „Tu, care ai grijă de altarul Domnului, intră şi roagă-te pentru dînsa, iar de va fi să-ţi arate Domnul ceva, aceea vom face”. Atunci marele preot, îmbrăcat în veşmantul cu doisprezece clopoţei, a intrat în Sfanta Sfintelor şi s-a rugat pentru ea. Şi, iată, un înger al Domnului a stat deasupra lui şi i-a zis: „Zaharia, Zaharia, mergi şi cheamă aici pe toţi bărbaţii care au rămas văduvi; spune-le să vină fiecare cu cate o nuia în mană, iar cel căruia Domnul îi va arăta vreun semn, acela o va primi pe fată de soţie!”

 

Atunci o mulţime de crainici sunand din trambiţa Domnului s-a împrăştiat prin toate colţurile Iudeii. Cei chemaţi se adunară în grabă. Iosif îşi lăsă îndată lucrul şi se duse la adunare. Toţi aveau cate o nuia în mană. Marele preot a strans nuielele, a intrat cu ele în Sfanta Sfintelor şi s-a rugat. După ce a terminat rugăciunea a luat nuielele şi le-a dat fiecăruia înapoi. Dar niciuna nu avea vreun semn. Pe cea din urmă o luă Iosif. Şi, iată, o porumbiţă zvacni din nuiaua lui, zbură puţin şi i se aşeză pe creştet. Atunci preotul îi zise: „Ţie ţi-a fost sortit să ai grijă de fecioara Domnului”. Iosif răspunse: „Dar ştii că eu am fii şi sunt bătran, în vreme ce Maria e de-abia o copilă. Am să ajung de rasul fiilor lui Israel”. Atunci marele preot îi zise lui Iosif: „Teme-te de Domnul Dumnezeul tău şi adu-ţi aminte cum i-a pedepsit pe Core, pe Datan şi pe Abiram, cum s-a căscat pămantul şi i-a înghiţit din pricina râzvrătirii lor. Teme-te ca să nu se întample la fel şi-n casa ta”. De frică Iosif o luă pe Maria la el şi-i zise: „Te-am luat din Templul Domnului, dar acum te las singură. Căci eu trebuie să plec la treburile mele. Pană mă întorc eu, Domnul va avea grijă de tine”.

 

Tot atunci s-au adunat preoţii şi au hotărat să facă o nouă catapeteasmă pentru Templul Domnului. Marele preot a poruncit: „Aduceţi cateva fecioare din tribul lui David!”. Iar slujitorii s-au dus, au căutat pretutindeni şi au găsit şapte fecioare. Marele preot şi-a amintit de Maria. Căci şi ea făcea parte din tribul lui David şi era neîntinată în faţa lui Dumnezeu. Aşadar slujitorii au chemat-o şi pe ea. Apoi le-au dus pe toate în Templul Domnului. Iar marele preot le-a zis: „Trageţi la sorţi ca să ştim cine va ţese aurul, amiantul, inul,mătasea, hiacintul, purpura şi porfirul cel adevărat”. Mariei i-au picat porfirul şi purpura. După ce le-a luat s-a întors acasă. Pe timpul acela Zaharia rămase mut, iar Samuel îi ţinea locul pînă ce avea să-i revină graiul. Şi Maria începu a ţese purpura”.INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA – vremea Templului ajunge la sfarsit

 

Dovada a tuturor acestor cautari ale credinciosilor si a evlaviei pe care au avut-o dintotodeauna catre Fecioara Maria, sta si celebrarea marii sarbatori de fata. Intrarea Maicii Domnului în biserica (templu) este sărbătoarea care celebrează sfârșitul Templului fizic al Ierusalimului, ca locuința a lui Dumnezeu.

 

Atunci când copila Maria intră în Templu, vremea Templului ajunge la sfarsit, iar bunăvoința lui Dumnezeu incepe sa se prevadă. La aceasta sărbătoare noi serbam – prin persoana Maicii lui Hristos – faptul ca si noi devenim, de acum, lacas al Domnului – iar aceasta o adevereste chiar Sfantul Apostol Pavel, prin cea de-a doua sa scrisoare, pe care o trimitea celor din Corint (6, 13-18)):“Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată, vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiţi şi voi inimile voastre! Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”.Amin!Articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalinMENTIUNE: La aceasta zi de mare sarbatoare, Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe va transmite in direct, incepand cu ora 7:30, din doua biserici (Biserica Podeanu – Bucuresti, Catedrala din Urziceni), simultan, pe mai multe canale tv ale playerului TV Lacasuri Ortodoxe, Slujba Sfintei Liturghii.

 

Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!

 

 

CARTEA SFINȚILOR