Karekin al II-lea, Patriarhul Suprem și Catolicos al tuturor armenilor, va vizita Statele Unite ale Americii, în această toamnă, pentru a prezida trei evenimente semnificative: reuniunea Consiliului Spiritual Suprem, Aniversarea a 110 ani de la infiintarea celei mai mari organizatii non-profit armene din SUA, AGBU, cu sediul la New York, și Deschiderea oficială a Seminarului Armean “St. Nersess”.
Karekin al II-lea, in vizita in SUA – New York 2016
Conform unor surse din cadrul Bisericii Armene, aflam ca Reuniunea Consiliului Suprem Spiritual din New York va avea loc in perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, la New York, fiind organizata, pentru prima dată în istorie, în afara Armeniei.
Sub egida “De la Etchmiadzin, catre lume”, Consiliul Suprem Spiritual va aborda tema “Energizarea Misiunii Bisericii Armene”.
Primul eveniment, insa, la care va lua parte Karekin al II-lea, va avea loc in New York City Center, implicand prezenta tinerilor si copiilor armeni.
Duminică, 30 octombrie, acesta va prezida o Sfântă Liturghie, în cinstea celor 17 ani scursi de la întronizarea sa drept Catolicos al tuturor armenilor, in Catedrala armeana “St. Vartan”
Deschiderea noului campus al Seminarului Armean din New York are loc pe 12 noiembrie 2016.
Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
