Miercuri 25 martie 2009, cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, Episcopia Caransebeşului a organizat o manifestare închinată Praznicului Bunei Vestiri.

Spectacolul a avut trei părţi, una de muzică psaltică în interpretarea Grupului Katharsis al Episcopiei Caransebeşului, care a psalmodiat pe texte liturgice din imnografia sărbătorii, un moment literar-artistic cu concursul câtorva elevi din clasa a XII-a de la Seminarul Teologic Ioan Popasu care au recitat din lirica românească şi un recital de piese muzicale închinate tuturor femeilor creştine.
La finalul manifestării Preasfinţitul Părinte a adresat participanţilor un cuvânt despre însemnătatea Sărbătorii Bunei Vestiri şi a oferit tuturor iconiţe cu Maica Domnului şi revista eparhială Foaia Diecezană, precum şi câte o floare fiecărei doamne şi domnişoare prezente la acest eveniment.
Această manifestare cultural-spirituală s-a bucurat de prezenţa a 200 de participanţi şi face parte din seria de seri duhovniceşti organizate de Episcopia Caransebeşului în perioada Postului Sfintelor Paşti. Acest moment duhovnicesc a avut loc şi în municipiul Reşiţa în sala LIra a Liceului de Artă „Sabin Păuţa”, joi 26 martie 2009.
ALBUM FOTO, click pe banner:






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
