Publicat pe 14.06.2016

Declaratia integrala oficiala a Bisericii Ortodoxe Ruse: Marele Sinod trebuie sa fie amanat!

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe va prezinta, in premiera, traducerea Declaratiei oficiale a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, intrunit in sedinta extraordinara de lucru, ieri, la Moscova (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe):

 

“Pe parcursul mai multor decenii, Biserica Ortodoxă Rusă și-a asumat si continuă să joace un rol activ în pregătirea Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Incepand cu prima Conferința Pan-Ortodoxă din Rodos, din 1961, ierarhii eminenți și cei mai buni teologi ai Bisericii noastre au contribuit la elaborarea unor teme sinodale multiple, inclusiv a acelora care nu au fost incluse pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod. Pentru a accelera convocarea Sinodului, Biserica Ortodoxă Rusă și-a afirmat, de multe ori, dorința de pregătire a unor decizii acceptabile pentru toți participanții la procesul pre-sinodal, chiar dacă aceste decizii erau diferite de normele convenite anterior, in pregatirea Sinodului, între Biserici.

 

Principiul consensului pan-ortodox rămâne, invariabil, la baza procesului pre-sinodal, incepand de la Conferința din Rodos, din 1961, unde, la inițiativa Patriarhiei de Constantinopol, s-a definit: “Deciziile adunărilor comune sunt luate în unanimitate de delegațiile Bisericilor” (Reglementări pentru functionarea si lucrarile Conferintei pan-ortodoxe din Rodos, art. 14). Ulterior, această regulă a fost fixată prin Regulamentul Conferintelor pre-sinodale pan-ortodoxe, adoptat în 1986: “Textele tuturor temelor de pe ordinea de zi a Conferințelor pre-sinodale pan-ortodoxe sunt aprobate în unanimitate” (art 16).

 

Sinaxa Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din 2014, a confirmat faptul că: “Toate deciziile, atât cele din ​​cadrul Sinodului, cat si măsurile pregătitoare sunt luate pe baza consensului” (Decizia Sinaxei Primatilor, art 2.a) – (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

 

Același principiu este fixat prin Regulamentul de organizare și de lucru al Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, elaborat de Sinaxa Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a avut loc la Chambesy, in perioada 21-28 ianuarie 2016 (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Regulamentul menționat anterior prevede, intre altele, că “Sinodul este convocat de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic, cu acordul Preafericirilor lor Intâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale locale recunoscute de toti” (articolul 1).

 

În cadrul aceleiasi Sinaxe, majoritatea Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale a aprobat convocarea Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, pentru datele 18-27 iunie 2016, în Creta. Cu toate acestea, delegația Bisericii Ortodoxe a Antiohiei nu a semnat decizia, nici Regulamentul Sinodului și nici proiectul documentului sinodal “Taina Căsătoriei și impedimente”. Acest ultim document nu a fost semnat nici de delegația Bisericii Ortodoxe Georgiene (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Cele două Biserici, de mai sus, au raportat motive serioase care au stat la baza luarii acestei decizii.

 

Biserica Ortodoxă Rusă, în ciuda tuturor acestor lucruri, a avansat pe calea convocarii Sinodului, a considerat posibila semnarea documentelor mentionate mai sus, mai mult decât atât, exprimand, atât în ​​timpul acestei Adunări, cat si în corespondența sa ulterioară cu Sanctitatea Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, asigurarea că era necesar să se facă eforturi serioase (inclusiv în cadrul Secretariatului Pan-ortodox stabilit de Sinaxa), pentru a se ajunge la un acord între toate Bisericile Ortodoxe, pe marginea documentelor care nu au fost semnate de una sau două Biserici Ortodoxe, fapt ce ar asigura convocarea Sinodului. Din motive care nu au depins de Biserica Ortodoxa Rusa, nu a fost inițiată ulterior nicio discuție privind situația la nivel pan-ortodox.

 

Consiliul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse, întrunit in 2 si 3 februarie 2016 (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), a aprobat poziția delegației Bisericii Ortodoxe Ruse, declarata în timpul Sinaxei Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale din Chambésy și în cadrul altor manifestari presinodale. El s-a aratat satisfacut de introducerea amendamentelor și de adaugirile necesare in elaborarea documentelor Sfantului si Marelui Sinod, și, dupa cum se stabilise in prealabil, a conferit, Sfântului Sinod, sarcina de alcatuire a delegației Bisericii Ortodoxe Ruse care va participa la următorul Sinod Pan-ortodox, ceea ce s-a si executat, de către Sfântul Sinod, în aprilie 2016.

 

Consiliul Episcopal le-a cerut tuturor Bisericilor ortodoxe rusesti “să se roage puternic, pentru a se face voia lui Dumnezeu, prin membrii următorului Sfant si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, spre intarirea afirmarii unitatii Ortodoxiei, slujind binelui Bisericii lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu, păstrand intacta Credința Ortodoxa”.

 

În același timp, Consiliul Episcopal si-a exprimat “încrederea, că participarea liberă a delegațiilor din toate Bisericile Ortodoxe autocefale recunoscute de toti, este o condiție necesară pentru desfasurarea Sinodului Pan-ortodox”, menționând că “este deosebit de important sa se rezolve, înainte de Sinod, dificultățile întâmpinate în raporturile dintre Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului” (Decretari, articolul 6).

 

În speranța că se va ajunge la un acord între toate Bisericile, fără de care convocarea Sfântului și Marelui Sinod devine imposibilă, Biserica Ortodoxă Rusă a numit, imediat, reprezentanți ai organismelor competente, pentru continuarea ulterioara a pregatirilor. Utilizand toate posibilitățile de pana in prezent, prin contacte personale și prin corespondență, a participat, în mod activ, la procesul pre-sinodal.

 

In paralel, a avut loc o lucrare de studiere a remarcilor critice ale episcopilor, clericilor și laicilor, privind proiectele de document ale Sinodului, publicate după Sinaxa Intâistătătorilor, din Chambésy, la inițiativa Bisericii Ortodoxe Ruse. Remarci similare, insotite de multe ori de critici la adresa procesului de pregătire a Sinodului, au venit si din partea multor alte Biserici Ortodoxe locale. Delimitand criticile constructive, de criticile nefondate, la adresa următorului Sinod si a documentelor sale, Departamentul pentru Relații Externe al Bisericii a intervenit pentru a explica și comenta, raspunzand problemelor semnalate de credincioși. Pe 3 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a studiat cu atenție propunerile episcopilor, clerului, călugărilor și laicilor și a aprobat amendamentele Bisericii Ortodoxe Ruse la proiectele de document ale Sinodului pan-ortodox “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” și “Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporană”.

 

În cadrul aceleiași ședințe a Sfântului Sinod, s-a constatat că modificările importante la adresa proiectelor de document sinodale – care coincideau, in mare parte, cu propunerile Bisericii Ortodoxe Ruse, si care au fost propuse si de catre ortodocșii din Georgia, Serbia, Bulgaria și Grecia, și de catre Sfanta Chinonita a Sfântului Munte Athos – necesită o analiză atentă, pentru a se ajunge la consensul necesar în adoptarea deciziilor sinodale.

 

În același timp, s-a luat act de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, din 1 iunie 2016, privind necesitatea amânarii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe programat pentru 18-27 iunie. Biserica Ortodoxă Bulgară a anunțat că nu va participa, în cazul în care acesta nu va fi amanat (Vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a constatat, că neparticiparea la Sinod, chiar si in cazul unei singure Biserici Ortodoxe autocefale recunoscute de toți, “reprezinta un obstacol de netrecut pentru desfasurarea Sfântului si Marelui Sinod”.

 

Aceste circumstanțe, precum și “incertitudinea cu privire la posibilitatea participării Patriarhiei Antiohiei la Sfantul si Marele Sinod”, precum și lipsa unui consens prealabil cu privire la proiectul de Regulament al Sinodului si la documentul “Taina Căsătoriei și impedimente”, au determinat Sfântul Sinod sa recunoasca necesitatea unei acțiuni urgente la nivel pan-ortodox. El i-a propus Sanctitatii Sale Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, să convoace, cel tarziu pana pe data de 10 iunie (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), o Conferință pan-ortodoxa speciala pre-sinodala, pentru a discuta situația și a cauta o cale de ieșire din criză, astfel incat, în funcție de rezultatele acestei conferințe, Bisericile Ortodoxe sa poata decide cu privire la posibilitatea de desfasurare a Sinodului Pan-ortodox în termenele planificate.

 

Printr-o decizie a Sfântului Sinod, propunerea i-a fost adresată Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului și tuturor Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale.

 

Răspunsul Patriarhului Bartolomeu (Scrisoarea nr 676, din 9 iunie 2016 – vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe) raportează că Sfântul Sinod al Patriarhiei de Constantinopol “a considerat că este imposibil să se convoace o nouă Conferință pan-ortodoxa pre-sinodala extraordinara, în conditiile în care nu exista o bază normativă pentru convocare” și, in care, pana la “începutul lucrărilor Sfântului si Marelui Sinod, sunt foarte puține zile”. În ceea ce privește “temerile unor Biserici surori și incertitudinea participării acestora în cadrul Sinodului”, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Constantinopol si-a exprimat siguranta “că eforturile intreprinse in eliminarea obstacolele vor avea succes, și ca toate Bisericile, fără excepție, vor lua parte la Sfântul și Marele Sinod. Amânarea sau sabotarea acestuia, in ultimul minut, după decenii de pregătire, ar compromite Biserica noastra Ortodoxa, la nivel inter-eclezial și internațional, subminand iremediabil autoritatea”.

 

Un raport al reuniunii extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Constantinopolului, din 6 iunie, la care au participat toți episcopii prezenți la Constantinopol, a fost atașat (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). In el, se spunea, că “Sfântul Sinod a primit cu uimire și nedumerire opiniile exprimate recent de către diferite Biserici surori Ortodoxe, și a remarcat că revizuirea procesului sinodal deja programat, se situeaza în afara tuturor standardelor instituționale”. Mai mult, ca data convocării Sinodului ar fi fost menționata si stabilita printr-o decizie pan-ortodoxa, cu toate că, așa cum s-a arătat mai sus, Biserica Ortodoxă a Antiohiei nu a semnat decizia.

 

În același timp, pe 6 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Antiohia a decretat, în unanimitate, prezentand în detaliu argumentele care demonstrează necesitatea amânarii datei Sinodului:

 

“Ii cerem, Sanctitatii Sale Patriarhul Ecumenic, sa intreprinda, in perioada care ne desparte de data convocării acestui Sinod, mai multe eforturi pentru a ajunge la un consens, in vederea înlăturarii temerilor exprimate de Bisericile Ortodoxe autocefale, privind Sfântul si Marele Sinod. În cazul în care eforturile de a ajunge la un consens nu duc la niciun rezultat, Biserica Antiohiei cere să se amâne convocarea Sfântului si Marelui Sinod, pentru o dată ulterioară, când se vor stabili relații pașnice între toate Bisericile autocefale și cand consensul ortodox va fi atins pe marginea problemelor Sinodului, a regulamentelor sale și a organizarii acestuia.

 

Patriarhia Antiohiei nu va participa la Sfântul și Marele Sinod, daca nu vor fi inlaturate cauzele care împiedică participarea la Euharistia Divină din timpul Sinodului, pana la care sa se gaseasca o soluție definitivă la problema violarii teritoriului Patriarhiei Antiohiei, de catre Patriarhia Ierusalimului, care a provocat ruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Ierusalimului.

 

Confirmam încă o dată importanța participării la Sfântul si Marele Sinod a tuturor Bisericilor autocefale și luarea deciziilor pe baza de consens, pentru a păstra unitatea Bisericii Ortodoxe Catolice.

 

Ne adresam tuturor Bisericilor Ortodoxe, informându-i despre poziția Bisericii Antiohiei și explicand motivele care au condus la adoptarea acestei poziții.

 

Facem apel la toți credincioșii, să se roage pentru păstorii lor, ca Duhul Sfânt sa inspire Biserica, pe calea unității in marturisirea lui Hristos în această lume” (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

 

Tot pe 6 iunie, Sanctitatea Sa Patriarhul Irineu al Serbiei le-a trimis Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și tuturor Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale, o scrisoare (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), în care enumera problemele existente până în prezent, menționand că “va fi dificil”, având în vedere circumstanțele, ca Biserica Ortodoxă Sârbă “să ia parte la Sfântul și Marele Sinod, si propune amânarea convocarii”.

 

Pe 10 iunie 2016, s-a intrunit si Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Enumerand dificultățile existente, el a constatat că acestea ar putea fi rezolvate prin lucrari active, dar a recunoscut că “toți suntem confruntați cu faptul că, până în prezent, unitatea nu a fost atinsa”, în timp ce “scopul organizarii Sinodului a fost și rămâne manifestarea în unanimitate a ortodocșilor”. Din acest motiv, Biserica Georgiană, “asemenea altor Biserici, solicită amânarea Sinodului, intrucat unitatea universală nu va fi atinsa”. În consecință, Sfântul Sinod a decretat: “Delegația Bisericii Ortodoxe Georgiene nu va participa la Sfântul și Marele Sinod, programat pentru 18-27 iunie, pe insula Creta”.

 

Astfel, patru Biserici Ortodoxe locale (Antiohiana, Georgiana, Sarba, Bulgara) s-au exprimat în favoarea amânării Sinodului, în timp ce trei dintre ele (Antiohiana, Georgiana și Bulgara) au renunțat să mai participe la Sinod, in perioada 18-27 iunie. Propunerea Bisericii Ortodoxe Ruse, de a organiza o intrunire pan-ortodoxa pre-sinodala specială, nu a fost aprobata de către Sinodul Bisericii din Constantinopol. În aceste condiții, cerintele necesare convocarii Sfântului si Marelui Sinod, care presupun existența unui “acord al Prefericitilor Intâistătători ai tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale recunoscute de toti” (Reguli de organizare și desfasurare a Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, art. 1), sunt, in mod evident, neîndeplinite.

 

Singura soluție posibilă, în acest caz, este aceea de a continua activitatea de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod și de a ajunge la un acord al tuturor Bisericilor Ortodoxe, privind organizarea sa la o alta data. (Decretari, art. 6).

 

Având în vedere cele de mai sus, și în conformitate cu decretul Consiliului Episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 2 si 3 februarie 2016, Sfântul Sinod hotaraste:

 

– Aprobă propunerea Bisericilor Ortodoxe din Antiohia, Georgia, Serbia și Bulgaria, cu privire la amanarea desfasurarii Sfantului si Marelui Sinod Pan-ortodox la o dată oportuna, în urma rezultatelor discuțiilor tuturor Bisericilor, sub condiția absolută a acordului tuturor Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale locale, recunoscute în mod oficial;

 

– Transmite imediat propunerea, Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și tuturor Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale;

 

– În cazul în care această propunere nu va fi acceptată de Sfânta Biserică din Constantinopol, în cazul în care Sinodul din Creta, în ciuda absenței acordului mai multor Biserici Ortodoxe locale, ar mai fi organizat, afirmam cu regret profund imposibilitatea participarii delegației Bisericii Ortodoxe Ruse;

 

– Să fie continuate intens eforturile de consolidare a cooperării pan-ortodoxe, în vederea pregătirii viitorului Mare Sinod, de la care se asteapta să fie un adevărat marturisitor al unității Sfintei, Sobornicesti si Apostolesti Biserici;

 

– Declara, încă o dată, că pregătirile pentru Sinod ar putea fi finalizate cu succes, dacă Secretariatul pan-ortodox si-ar intensifica, realmente, activitatea sa: in cadrul acestui organism, este posibila studierea propunerilor legate de rezolvarea problemelor și a neînțelegerilor existente, precum și finalizarea documentelor necesare, în scopul eliminarii tuturor obstacolelor din calea convocarii și desfasurarii Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, conform voii lui Dumnezeu;

 

– Recunoaste, ținând cont de propunerile făcute de multe Biserici Ortodoxe locale, că toți episcopii Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu pot participa, fără restrictii, la viitorul Sinod, ceea ce ar crește în mod semnificativ autoritatea deciziilor Sinodului.

 

“Numele de Biserica, nu este un nume al diviziunii, ci al unitatii și al înțelegerii”, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia la Prima Epistola către Corinteni, 1, 1). În numele intelegerii și al unității, în duhul iertarii și iubirii frățesti, sa ne abtinem de la a ne face reproșuri reciproce si de la a provoca noi rani in corpul divino-uman al Bisericii, sa ascultam unul de altul, și mai mult la revelația divină stabilită prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, atenti la ceea “ce Duhul le zice Bisericilor” (Apoc 2: 7), și să tragem invatamintele necesare din greșelile făcute de slăbiciunile umane în timpul pregătirii Sfântului si Marelui Sinod, astfel ca, prin voia lui Dumnezeu, sa reușim să eliminam obstacolele din calea acestui mare eveniment, spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii Ortodoxe.

 

Sfântul Sinod face apel la episcopi, clerici, călugări și laicii Bisericii Ortodoxe Ruse, să se roage puternic, ca Domnul nostru Iisus Hristos sa trimita ajutorul Său atotputernic și sa faca voia Lui cea sfântă”.

 

Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.