
O sută de manifestanţi din al 9-lea grup de străini fără documente legale au ocupat sămbătă după-amiaza, pentru mai multe ore, un templu luteran din arondismentul XVIII din Paris, cu scopul de a obţine o întâlnire cu prefectura, şi au revenit duminică, după cum informează in 17 martie AFP.
Ocuparea Bisericii Sf.Paul, situată în bulevardul Barbes, a început în jurul orei 16.30 prin amabilitatea păstorului Harald Persson, care a explicat prin telefon agenţiei AFP că nu intenţiona să apeleze la poliţie.
„Nu consider această acţiune o ocupaţie, porţile sunt deschise”, a declarat pastorul, confirmând prezenţa a 100-150 de persoane în biserică.
Manifestanţii au indicat la ora 20.45 agenţiei AFP că urmau să părăsească biserica peste noapte dar că vor organiza o conferinţă de presă duminică, la ora 16.00, în acelaşi loc.
Conform spuselor pastorului, prefectura nu a promis o întâlnire, cerând manifestanţilor să reia contactul cu ei luni.
„De ani de zile se discută cu prefectura fără succes. S-au depus liste şi dosare dar răspunsurile vin cu ţârâita”, a declarat Imed, unul dintre purtătorii de cuvânt ai grupului care avea intenţia de a continua această acţiune în fiecare zi a săptămânii următoare.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
