Colinde TV
Publicat pe 27.03.2009

Un cap de porc a fost găsit pe moscheea din Praga

PRAGA, 19 martie 2009

 

Un cap de porc a fost găsit în zorii zilei, spânzurat în exteriorul unei moschei situată la periferia estică a Pragăi, moschee ce fusese profanată prin inscripţii anti-islamice, după cum a anunţat poliţia locală.

 

Profanarea a fost descoperită de un credincios, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jan Mikulovski.

 

„Un cap de porc fără ochi a fost spânzurat în exteriorul moscheii”, a declarat Mikulovski, precizând că poliţia nu are nicio pistă de cercetare pentru moment.

 

Un alt cap de porc a fost desenat noaptea de către un necunoscut pe peretele unei clădiri, alături de un slogan de 2×1 metri „Stop Islamului”.

 

„Percepem acest lucru ca fiind o manifestare de extremism şi ură. Nu luăm acest lucru în glumă”, a reacţionat preşedintele Fundaţiei islamice din Praga, Vladimir Sanka.

 

Fotografiile cu această profanare au apărut pe site-ul Partidului Naţional, mică formaţiune de extremă dreaptă, care în trecut a cerut interzicerea Islamului.

 

Pe lângă moscheea din capitală, mai există in Cehia moscheea de la Brno, al doilea oraş al ţării.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.