Réunion:

Mii de oameni au luat cu asalt biserica catolică din Saint-André, din estul insulei Réunion, unde credincioşii au sutinut că recunosc „chipul lui Hristos” în pliurile unei perne, a relatat un corespondent al agenţiei AFP.
Din cauza mulţimii foarte numeroase, care a provocat un ambuteiaj pe câţiva kilometri de drum în cartierul Cambuston, accesul în biserica a fost limitat la câteva minute pentru fiecare vizitator.
Mai multe mii de credincioşi şi curioşi s-au îngrămădit în biserică pentru se ruga şi a se reculege dar şi pentru a fotografia perna de pe scaunul preotului, ale cărei cute evocau, efectiv, o figură umană, după cum a relatat corespondentul de presă.
Antoinette, o pariziancă de 82 de ani, a declarat că a avut lacrimi în ochi în faţa „acestei apariţii divine”. „Această biserică este un loc sfânt”, a spus Lise-May, o altă credincioasă.
După-masa, municipalitatea din Saint-André a instalat 4 corturi în jurul bisericii pentru a permite mulţimii să urmărească serviciul religios.
Un grup de 30 de credincioşi care au participat la drumul crucii au fost primii care au remarcat forma particulară a pliurilor pernei.
“Nu este un miracol, este un semn pe care Dumnezeu ni-l trimite”, crede Daniel Gavard, preot al parohiei.
Episcopul de Reunion, Gilbert Aubry, nu a făcut nicio declaraţie pana la acel moment (14 martie 2009).
În Insulele Reunion, unde religia catolică este majoritară, Postul Mare dinaintea Paştelui este o perioadă de mare trăire religioasă. În timpul slujbei de seară preotul a invitat credincioşii să se roage pentru pacea socială, într-un moment în care insula este agitată din cauza traiului foarte scump.
(relateaza presa locala, citata de AFP)






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
