Colinde TV
Publicat pe 30.03.2009

DUMINICA A IV-A DIN POSTUL MARE LA MĂNĂSTIREA HÂNCU

 

În data de 29 martie 2009 Episcopul Petru a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Sfântul Pantelimon din incinta Catedralei Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La slujbă a participat pelerini veniţi din România, din regiunea Cernăuţi (Ucraina), din Chişinău şi Bălţi, precum şi din toate colţurile ţării.

 

 

Episcopul Petru a rostit, după Sfânta Evanghelie, un cuvânt de învăţătură despre capcanele întinse de diavol tineretului de astăzi.

 

 

Aproape toţi oamenii prezenţi la Sfânta Liturghie s-au mărturilsit şi au primit Sfânta Împărtăşanie. Prea Sfinţitul Petru, Episcop de Hâncu a ieşit din Catedrală abia la ora patru după amiază când era preconizat să se oficieze Passia.

 

Mai multe imagini de la această Liturghie duminicală puteţi vedea în Galeria Foto (click pe banner).

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.