Colinde TV
Publicat pe 30.03.2009

Program încărcat pentru Benedict XVI între 8 şi 15 mai în Iordania şi Israel

 

 

 

Papa Benedict XVI va întreprinde un prim voiaj în Iordania, între 8-11 mai, şi în Israel, Ţara Sfântă, în perioada 11-15 mai. Această călătorie se anunţă a fi una intensă, conform programului detaliat al vizitei Papei, publicat joi la Vatican.

 

Papa va ajunge la Amman la 8 mai, iar pe 10 mai va merge într-o moschee, pentru a doua oară de când a fost pontificat, după vizita la Moscheea Albastră din Istanbul, din decembrie 2006.

 

El se va întâlni cu regele Abdallah II şi cu regina Rania a Iordaniei şi va merge, la 9 mai, pe partea de vest a muntelui Nebo, locul unde Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul, conform tradiţiei creştine.

 

Luni, Papa va părăsi Ammanul pentru a merge la Tel Aviv. După o întâlnire cu preşedintele israelian Shimon Peres, Papa va merge la Yad Vashem, memorialul Shoah de la Ierusalim, iar a doua zi pe esplanada moscheelor şi la Zidul Plângerii, cum a făcut predecesorul său, Papa Ioan Paul II (1978-2005) în martie 2000.

 

Benedict XVI va petrece ziua de 13 mai în teritoriile palestiniene, la Betleem, unde va vizita tabăra de refugiaţi palestinieni din Aida şi un spital pentru copii.

 

La 14 mai, Papa va merge în Galileea, la Nazaret: acolo va celebra o Mesă şi îl va întâlni pe Prim Ministrul israelian, înainte de a vizita pestera unde a avut loc naşterea Domnului Iisus.

 

Ziua următoare, Papa Benedict va merge la Sfântul Mormânt din Ierusalim, unde, conform tradiţiei creştine, a fost îngropat Iisus Hristos. După această vizită Papa se va întoarce la Tel Aviv, de unde va pleca cu avionul spre Vatican.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.