Va oferim, mai jos, traducerea in premiera si interpretarea unei predici la Duminica Iertării (20 martie 1983), tinuta la la Seminarul Teologic Ortodox “Sfantul Vladimir), înainte de Ritualul Iertarii, de catre Pr. Alexander Schmemann. Textul a fost transcris dupa o înregistrare audio pe banda magnetica, editat si publicat cu aprobarea Juliana Schmemann, în St. Vladimir’s Theological FoundationNewsletter. Traducere si preluare dupa Catedrala Sfanta Treime, CA, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin.
“Am intrat în Postul Mare, si aș dori să amintesc unul dintre versetele unei stihiri: “Să începem Postul Mare, cu bucurie”.
Doar cu cateva zile in urma ne reaminteam de Adam plângând, plângându-se la porțile Raiului, iar mai apoi despre pocăință, recunoscând viata de intuneric in care traim neajutorati, si în care, uneori, suntem de-a dreptul cufundati. Și totuși, nimeni nu se mai gandeste la Postul Mare ca la o bucurie extraordinară! Nu vorbesc despre “bucuria” pe o care o numim noi în această lume – nu despre ceva doar distractiv, interesant sau amuzant – ci despre cea mai profundă definiție a bucuriei, acea bucurie despre care Hristos spune: “nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16:22 ). Dar ce sa fie aceasta bucurie? De fapt, ce este bucuria?
20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. (Sfânta Evanghelie după Ioan, 16)
Atât de mulți oameni, sub influente de tot felul, au ajuns să se gândească la Postul Mare ca la un fel de neplăceri auto-provocate. Foarte des, în Post, auzim discutandu-se: “La ce renunti in acest Post Mare?” – la dulciuri, la mai stiu eu ce. Circulă ideea că, dacă am suferi suficient, dacă ne-am infometa suficient, dacă am experimenta tot felul de instrumente mai dure sau mai ușoare ascetice, în principal daca “am suferi” și ne-am “tortura”, ca să spunem așa, asta ne-ar ajuta să “plătim” pentru… dezlegarea noastră. Dar asta nu tine deloc de Credința noastră Ortodoxă. Postul Mare nu este o pedeapsă. Postul Mare nu este un un fel de medicament dureros, care sa ne ajute cu atat mai mult cu cat el este mai dureros.
POSTUL ESTE UN DAR! Postul Mare este un dar de la Dumnezeu pentru noi, un dar admirabil, minunat, unul pe care ni-l dorim. Acum, un dar cu ce? Aș spune că este un dar al esențialului – al acelui esențial de care, totusi, ne lipsim cel mai mult în viața noastră, pentru că ducem vieti de confuzie și de ruptura, trăim ascunzand în mod constant, de noi, eternul, gloriosul, slava, sensul divin al vieții, și tinem departe de noi ceea ce ar trebui să sustinem și, prin urmare, ceea ce ar fi corect și ne-ar umple viața de bucurie. Iar acest lucru esențial este mulțumirea, recunostinta: acceptarea de la Dumnezeu a acelei vieți minunate, așa cum spune Sfantul Petru, “… a creatiei din nimic …”; creati exclusiv de iubirea lui Dumnezeu, pentru că nu există niciun alt motiv pentru care noi să fi existat; iubiti de El, chiar înainte ca noi sa ne fi născut, am fost adusi la lumina Sa minunată. Acum trăim și ne uităm: când a fost ultima dată când m-am mai gândit la asta? Cum sa uit atât de multe lucruri mici și de afacerile mele, de treburile care transformă toată viața mea în zgomotul acela gol, într-un fel de călătorie fără să știu unde?
Postul Mare ma întoarce la mine, ma aduce inapoi, la acel lucru esențial – nivelul esențial al vieții. Esențial, pentru că vine de la Dumnezeu; esențial pentru că mi-L descopera pe Dumnezeu. Acesta perioada de Post este un timp esențial. De ce? Pentru ca aceasta perioada este un timp al prioritatilor. Cât de des prioritățile noastre sunt cele care ar trebui sa fie? Cu toate acestea, în Postul Mare, așteptand, ascultand, cântand… vei vedea, încetul cu încetul, ca acel timp al tau era rupt, deviat, ducând la moarte și nicăieri în altă parte, fără niciun sens. In aceasta perioada, vei vedea, insa, că timpul devine din nou așteptare, devine ceva prețios. Nu ai renunta la un singur minut din el, departe de scopul său plăcut Domnului, de acceptare a vietii Lui si de intoarcere a acestei vieti catre El, împreună cu recunoștința noastră, cu înțelepciunea noastră, cu bucuria noastră, cu împlinirea noastră.
Acestui timp esențial, se adauga relația esențială pe care o avem cu tot ceea ce exista in lume, o relație care se exprimă atât de bine în textele noastre liturgice prin cuvântul cuviință (respect, inchinare). Numai ca, pentru noi, de multe ori, totul devine un obiect de “folosinta”, ceva care este “pus la bătaie”, ceva care ne “aparține” și la care “avem dreptul”. Cand, totul ar trebui să fie ca o… Sfanta Impartasanie asezata în palmele mele. Aceasta este cuvinciosia, reverența si respectul despre care vorbesc. Este descoperirea că Dumnezeu, așa cum a spus odată Pasternak, a fost “un mare Dumnezeu al detaliilor”, și că nimic din această lume nu se afla în afara acestui respect divin. Dumnezeu este cuviincios, reverențios, dar noi atat de des nu suntem.
Deci, avem acest timp necesar unei relații esențiale cu materia, și nu pe ultimul loc, necesar redescoperirii legăturii esențiale dintre noi: redescoperirea faptului că aparținem unul altuia, redescoperirea faptului că nimeni nu a patruns in viața mea sau a ta fără voia lui Dumnezeu. Și, cu aceasta redescoperire, simti o chemare, o jertfă de a face ceva pentru Dumnezeu: să ajuti, să mangai, sa schimbi, sa iti apropii acel frate și acea sora a lui Hristos. Aceasta este acea relație esențială.
Timp esențial, materie esențiala, gândire esențiala: toate acestea sunt atat de diferite fata de ceea ce ne oferă lumea. În lume, totul este accidental. Dacă nu știi cum să-ti “ucizi” timpul, societatea noastră te va ajuta sa faci asta, cu o ingeniozitate fantastica. Iar cand vom ucide timpul, vom ucide toate acestea, comunicarea, relațiile, cuvintele, cuvintele divine vor fi inlocuite de glume și hule, totul devine un nonsens. Există această sete și foame de nimic.
Nu înțelegem, nu înțelegem, fraților și surorilor, ce putere ne este daruita sub forma Postului Mare. De catre primăvara Postului Mare! De inceputul Postului Mare! De învierea din Postul Mare! Și toate acestea ne sunt oferite gratuit. Vino, doar asculta pur si simplu rugamintea mea! Chiar nu mai încerca să gândesti tu singur; doar vino alaturi, trebuie doar să vii si sa te bucuri! Și acea bucurie va începe sa ucida acele păcate vechi și dureroase și plictisitoare… Și, cu asta, vei avea acea mare bucurie pe care îngerii au auzit-o, pe care Ucenicii au trait-o atunci când s-au întors la Ierusalim, după Înălțarea lui Hristos. Este acea bucurie care a rămas cu ei, pe care au primit-o cu noblețe. Este, în primul rând, bucuria de a cunoaște, bucuria de a avea ceva în mine care, fie ca vreau sau nu, va începe să transforme viața în mine și în jurul meu.
In cele din urmă, este revenirea esențială a unuia catre celalalt. Fiindca, daca ne-am gandi la păcatele reale pe care le-am comis, am spune că unul dintre cele mai importante, sunt exact stilul și tonalitatea pe care le menținem unii fata de alții: plângându-ne și criticând. Nu cred că există cazuri de ura distructiva, ucigatoare, mai mare decat acesta, sau ceva macar asemanator. Asta pur si simplu se intampla, cand ma aflu complet in afara vietii celuilalt, in afara interesului celuilalt, a dragostei celuilalt. Fără să fi reparat această legatura (relație), nu există nicio posibilitate de a intra în Postul Mare. Păcatul – fie că il numim “originar” sau păcat “primordial” – a rupt unitatea vieții în această lume, a rupt (distrus) timpul, iar timpul a devenit fragmentat, timpul care ne duce la bătrânețe și la moarte. S-au rupt relațiile noastre sociale, s-au rupt familiile. Totul este diabolic – divizat și distrus.
Dar Hristos a venit în lume și a zis: “Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 12,32). Este imposibil, insa, să ma indrept catre Hristos, fără a avea esențialul. Este vorba despre descoperirea, în El, a puterii acelei Invieri: a unității, a iubirii, a încrederii, a bucuriei, a tot ceea ce, chiar dacă ocupă un loc în viața noastră, este doar atât de minuscul. E tragic să te gândesti cum, prin biserici, seminarii, tot ce auzi sunt plangeri… sunt obosit, mereu ceva nu merge bine. Știti, stând în biroul meu, din când în când ma uit la oameni cum inventeaza noi “tragedii” la fiecare jumătate de oră.
Dar noi suntem ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu. Și, dacă am fi avut doar un pic din ceea ce ne-ar aduce împreună, toate relele mele mici ar fi fost inlocuite chiar si de o cantitate mică din acea bucurie. Aceasta este iertarea pe care ne-o dorim și pe care i-o cerem lui Dumnezeu să ne-o dea. Pentru că, dacă există o poruncă strictă în Evanghelie, aceasta este porunca: “14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.” (Sfânta Evanghelie după Matei, 6). Deci, sigur, este o necesitate. Numai ca, pentru asta, repet, trebuie să fim îngroziți de distrugerea propriei noastre existențe, prin meschinăriile din relațiile noastre, prin distrugerea din cuvinte, prin renuntarea la a fi cuviincios, la respect si inchinare, la reverenta.
Acum trebuie să ne iertam reciproc, chiar dacă avem sau nu avem păcate clare sau fapte impotriva noastra, comise de celalalt. Iertarea este un alt botez al Bisericii. Noi suntem mântuiți, pentru că suntem în Trupul lui Hristos. Noi suntem mântuiți, pentru că noi acceptăm, de la Hristos, lumea și ordinea esențială. Și, în sfârșit, Îl acceptăm pe Hristos, când ne acceptăm unii pe alții. Orice altceva este minciună și ipocrizie.
Așa incat, parintilor, fraților, surorilor: să ne iertam unii pe alții. Să nu ne gândim de ce facem asta. Avem destule la care sa ne gandim. Pur si simplu să o facem. Chiar acum, asemenea unei respiratii adanci, sa spunem: “Doamne, ajută-ne să iertam. Doamne, să se reînnoiască toate aceste legaturi”. Aici ne este data șansa ca dragostea sa triumfe! – pentru unitate, pentru a reflecta la unitatea divină, și pentru ca tot ceea ce este esențial să revina in viața noastra. Ce ocazie! Raspunsul pe care il dam astazi, va fi: “da” sau “nu”? Vom alege iertarea? Vom accepta, asta, cu bucurie? Sau o facem doar pentru că scrie in calendar – astăzi, tu cauti iertarea; mâine, ce sa mai faci? Nu! acesta este un moment crucial. Acesta este începutul Postului Mare. Aceasta este primăvara “reparatiei” noastre, deoarece iertarea repezinta o reinnoire puternica a ceea ce s-a ruinat.
Așa că, va rog, de dragul lui Hristos: să ne iertam reciproc. Primul lucru pe care il cer de la voi toți, familia mea duhovniceasca, este să mă iertati. Ati vazut cat de multe ispite cu lenea, cu evitarea și așa mai departe. Mereu imi apăr propriile interese, sănătatea sau cutare sau cutare… Știu că nu am nicio uncie din această auto-dăruire, din sacrificiul de sine, care ar fi cu adevărat o pocăință adevărată, adevărata reînnoire a iubirii. Va rog, iertati-ma și rugați-vă pentru mine, astfel încât ceea ce am predicat sa se poata, mai intai, integra si lua nastere in viata mea”.
Traducerea in premiera si interpretarea unei predici la Duminica Iertării (20 martie 1983), tinuta la la Seminarul Teologic Ortodox “Sfantul Vladimir), înainte de Ritualul Iertarii, de catre Pr. Alexander Schmemann. Textul a fost transcris dupa o înregistrare audio pe banda magnetica, editat si publicat cu aprobarea Juliana Schmemann, în St. Vladimir’s Theological FoundationNewsletter. Traducere si preluare dupa Catedrala Sfanta Treime, California, SUA, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin.
Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
