Publicat pe 04.03.2016

Presedintele Consiliului European le cere migrantilor sa ramana acasa

Liderul Uniunii Europene i-a avertizat pe migranții economici, ca nici macar sa nu se mai gandeasca să vină în Europa, dar, de asemenea, a condamnat statele membre ale UE.

 

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut toate aceste comentarii, în timp ce vizita Grecia și Turcia, pe fondul tot mai mare al mizeriei umane înregistrate in regiune.

 

Tusk, care se afla intr-un turneu prin țările cel mai grav afectate de cea mai mare mișcare a unor mase de oameni din Europa de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a descris situația existenta de-a lungul rutei de migrație din Balcanii de Vest, ca fiind “cu adevărat dramatica”.

 

Luând cuvântul la Atena, in Grecia, Tusk a spus că acțiunile unilaterale ale statelor membre ale UE au afectat solidaritatea și trebuie să fie oprite.

 

O serie de restricții impuse de Austria și de alte țări – în primul rând migranților economici, dar si noilor refugiați – a creat un blocaj imens în Grecia. Cel puțin 10.000 de bărbați, femei și copii stau înghesuiti, de zile întregi, în condiții oribile, la punctul de trecere al frontierei, Idomeni, dintre Grecia si Macedonia. Protestele au fost frecvente, iar în această săptămână, poliția macedoneană a folosit grenade cu gaze lacrimogene și paralizante, pentru a respinge sutele de sirieni și de irakieni, care distrusesera un gard de frontieră, se arata intr-un raport al Radio Vatican.

 

Cu toate acestea, în urma discuțiilor cu Premierul grec Alexis Tsipras, Tusk i-a avertizat, de asemenea, pe migranții economici, să nu călătorească în Europa.

 

“Vreau să fac apel la toti potențialii migranti economici ilegali, oriunde vă aflați. Nu veniti în Europa”, a spus el.

 

“Nu va incredeti in contrabandiști. Nu va risca viețile voastre și banii, totul pentru nimic”, a adăugat Tusk.

 

Existand mii de migranți, in prezent, prinsi la granița dintre Grecia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Atena solicita sa le fie impuse sanctiuni statelor membre care au instituit restricții temporare la frontierele lor.

 

Ungaria, care se învecinează cu mai multe națiuni balcanice, a fost, de asemenea, criticata, pentru inaltarea unor garduri de frontieră. Deținuții din Ungaria chiar au produs 100 de kilometri de sârmă ghimpata, pentru structuri similare din Macedonia (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

 

Escaladarea crizei, vine înaintea unui alt summit UE, in care se va discuta despre modul în care să fie prevenit haosul de anul trecut, când mai mult de un milion de migranți și de refugiați au sosit în UE. Mulți au fugit de războiul din Siria și din alte națiuni cu probleme, au plecat din Turcia, spre nord, in speranța ca vor găsi o viață mai bună în țările occidentale mai primitoare și prospere.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.