Ziua de 3 martie, pentru Bulgaria, este o zi de sarbatoare nationala, cinstind momentul in care, în anul 1878, a fost semnat Tratatul preliminar de la San Stefano, după încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878.
Cu aceasta ocazie, in intreaga tara au loc manifestari deosebite. Astfel, la Varna, conform publicatiei bulgaresti Dveri, o Sfanta Liturghie arhiereasca va avea loc la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului”, incepand de la ora 7:00.
Apoi, de la 8:45, doi calugari din Athos – Ieroschimonahul Epifanie, de la Mănăstirea “Pantocrator”, si Ieroschimonahul Moise, de la Mănăstirea “Xenofon” – vor oficia o rugaciune înaintea unei copii a icoanei facatoare de minuni, provenita din Athos, a Maicii Domnului “Gerontisa” (foto), care este păstrata în Catedrala din Varna.
Ulterior, Episcopul de Varna și Preslav, Ioan, va oficia, impreuna cu alti preoti din zona, o Slujba de Te Deum (de multumire), cu ocazia Zilei Naționale și a celei de-a 138-a aniversari a eliberării Bulgariei.
Icoana “Gerontisa” a fost donata de către Mănăstirea “Pantocrator”, Catedralei din Varna, in data de 26 decembrie 2012, la solicitarea Episcopului -de atunci – de Varna si Preslav, Chiril.
Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
