Preoți pe seama nou înființatelor parohii ortodoxe române din Danemarca

Joi 29 ianuarie 2009, Preasfinţitul Părinte Dr. Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, a săvârșit, împreună cu Părintele Paroh Mihai Marius Hornicar, Vecernia Mare de Praznicul Sfinții Trei Ierarhi în Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Nicodim cel Sfințit de la Tismana și Ioan Iacob de la Neamț” din Copenhaga, Danemarca. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a susținut un cuvânt referitor la Cultura discernământului la Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și ceilalți sfinți capadocieni. Vineri 30 ianuarie 2009, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în aceași parohie din Copenhaga apoi a avut o întrevedere cu Episcopul romano-catolic de Copenhaga, Czeslaw Kozon, care a pus la dispoziția comunității parohiale române din Copenhaga un locaș de închinare.

Sâmbătă 31 ianuarie 2009, Preasfinţitul Părinte Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în nou înființata Parohie Ortodoxă Română „Intrarea Maicii Domnului în Biserică și Sfinții Ierarhi Pahomie de la Gledinul Bistriței și Ioan de la Râșca și Secu, Episcopii Romanului” din orașul Aalborg, Danemarca. Împreună cu Preasfinția Sa au slujit și preoții români din Copenhaga și Århus, iar Părintele Gheorghe Bighiu a fost instalat în noua sa funcție de preot paroh pe seama credincioșilor din Aalborg și împrejurimi, care l-au primit cu multă dragoste și bucurie.

Duminică 1 februarie 2009, Preasfinţitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie tot pe coasta de est a Peninsulei Iutlanda din Danemarca, în nou înființata Parohie Ortodoxă Română „Izvorul Tămăduirii și Sfintele Cuvioase Parascheva, Teodora de la Sihla și Ana de Novgorod” din orașul Århus unde a fost instalat paroh Părintele Mihai Radu Crăciunescu. În după amiaza aceleiași zile Preasfinţitul Macarie a vizitat pe cei circa 80 de elevi români care studiază la Colegiul Agricol din localitatea Borris, de pe coasta de vest a Peninsulei Iutlanda. Cu această ocazie, s-a săvârșit Slujba Sfeștaniei și au fost binecuvântate sălile de curs, sala de mese și internatul în care locuiesc aceștia. Părintele Paroh Crăciunescu a fost însărcinat să asigure asistență duhovnicească tinerilor români din acest colegiu.

Luni 2 februarie 2009, de Praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Macarie a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Izvorul Tămăduirii și Sfintele Cuvioase Parascheva, Teodora de la Sihla și Ana de Novgorod” din orașul Århus.


Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.