In urma cu o zi, până la 50 de persoane au fost ucise în cursul catorva atacuri cu rachete, lansate asupra a cel putin 4 spitale și 1 școală din zonele controlate de rebeli, in nordul Siriei.
ONU a declarat ca “atacurile, care au fost directionate în mod intenționat” asupra spitalelor și unităților medicale, constituie o crimă de război.
Rachetele au lovit doua spitale și o școală care adăpostea persoane alungate din casele lor din Azaz, din apropiere de granița cu Turcia, ucigand cel puțin 34 de persoane.
Două spitale au fost, de asemenea, lovite în Maarat al-Numan, ucigand cel puțin 12 persoane și rănind multe altele.
Unul dintre spitalele din Maarat al-Numan – în care cel puțin 11 persoane au fost ucise, altele fiind disparute și presupuse ucise – era susținut de către organizația internațională umanitară “Medici Fără Frontiere”. S-a raportat ca spitalul a fost lovit de 4 rachete, fiind vorba despre o “țintire directă”.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
