O statuie gigantică a primului preşedinte, erou al independenţei Ciprului, Arhiepiscopul Makarios III, care trona in centrul oraşului Nicosia, de mai mult de 20 de ani, a fost înlăturată ieri, 23 octombrie 2008, Biserica Ortodoxa “considerând că este prea urâtă”.
Statuia din bronz, având 10 metri înâlţime şi o greutate de 12 tone, care – zic comentatorii – evoca marile timpuri ale artei staliniste, va trebui mutată la mormântul Arhiepiscopului, situat în munţii Troodos, la aproximativ 80 de km sud-vest de capitală, in speranta ca pe fondul peisajului de munte va fi mai potrivita.
Întrucât acest eveniment devenise previzibil, un mai modest Makarios III – o statuie realizată din marmură albă, având marimea naturală a faimosului om politic de pe insulă – va fi amplasată în doua luni, pe locul acesteia.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe, Arhiepiscopul Chrysostomos II, a decis cu câteva luni în urmă exilarea statuii ridicate în 1987, din motive estetice.
Deşi constituia una din atractiile turistice ale Nicosiei, mulţi oameni din oraşul vechi au considerat că statuia este prea mare, “desfigurând” strâzile din centrul capitalei. De fapt, unii comentatori o şi numiseră “Big Mac”, iar vandalii ii curăţaseră în luna septembrie vopseaua.
Numeroase echipe de televiziune s-au aflat ieri la locul unde lucrătorii îşi începuseră treaba, ajutându-se de o mare macara şi de un excavator.
Makarios, a fost primul preşedinte al Ciprului, după independenţa din 1960 şi a fost un artizan al acesteia. El a murit din cauza unui atac de cord, în 1977.