ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI in Episcopia Giurgiului
În ziua prăznuirii Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre evenimentul aducerii Pruncului Iisus la templu, la 40 de zile după naştere, spre a fi închinat Domnului.
La finalul cuvântului de învăţătură, i-a îndemnând pe credincioşi să-L întâmpine mereu pe Hristos, asemeni dreptului Simeon şi proorociţei Ana, ştiind că El este „lumină spre descoperirea neamurilor”.