publicat în: Arhivă

Biserică pentru Liceul Teologic din Târgu Jiu

Elevii Liceului Teologic din Târgu-Jiu vor avea ocazia să înveţe făcând practică într-o biserică de lemn care a fost sfinţită şi strămutată chiar în curtea liceului lor. Ei vor participa la toate orele de practică liturgică chiar în biserica lor.

Bisericuţa adusă în curtea Liceului Teologic este un vechi lăcaş de cult ce poartă hramul Sfântului Nicodim, monument istoric din secolul al XVIII-lea. A fost strămutată din comuna Văgiuleşti în Târgu-Jiu, cu sprijinul Mitropoliei Olteniei. Se afla într-o stare de degradare, aşa că autorităţile au făcut demersuri pentru reabilitarea sa. Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Gorj, Olimpia Bratu, a declarat că lemnul de stejar începuse să putrezească, iar restaurarea bisericii şi înlocuirea lemnului putred cu altul nou au făcut ca un nou monument istoric important să fie salvat.

Ministerul Culturii şi Cultelor a suportat cheltuielile cu privire la reabilitarea fostului lăcaş de cult. Peste un miliard de lei au fost viraţi la Gorj pentru reabilitarea acestuia. Directorul Liceului cu profil Teologic, Ilie Popescu, speră ca, până la Sfintele Paşti, monumentul istoric să fie complet restaurat şi să devină lăcaş de rugăciune pentru credincioşi.
(Sursa: ziarul Adevarul din 1 februarie 2009)