Publicat pe 21.01.2016

Polonia condamna anchetele Uniunii Europene in tara

Primul-Ministru al Poloniei a condamnat Uniunea Europeană, pentru anchetele facute asupra legislatiei adoptate recent in tara, care vizeaza curtea constituțională și mass-media, despre care Comisia Europeană sustine ca ar fi o amenințare la adresa democrației și a statului de drept.

 

Vizibil suparata, doamna Prim-Ministru, Beata Szydlo, a avertizat insa Parlamentul European, că modificările sunt o problemă internă. Ea a declarat ca UE petrece prea mult timp cu problemele pe care le percepe în Varșovia.

 

Polonia a ajuns sa fie puternic criticata la nivel internațional, dupa ce, in noiembrie, aripa de dreapta “Lege si Justitie” a preluat puterea, sporindu-si rapid influența asupra curții constituționale a națiunii, cunoscuta sub numele de Tribunalul Constituțional. S-a incercat desemnarea propriilor judecători la Curtea Suprema si, in plus, Guvernul a capatat libertatea de a numi și demite, de acum, directorii de televiziune si de radio – o miscare care a fost condamnată de aparatorii drepturilor omului și ai libertatii presei.

 

Comisia Europeană a avertizat ca Polonia risca sa-si piarda, astfel, dreptul de vot în cadrul instituțiilor UE, invocând temeri legate de faptul că legislația ar încalca reglementarile de drept ale UE.

 

Cu toate acestea, conform unui raport emis de Radio Vatican, Primul-Ministru Szydlo a negat incalcarea regulilor: “Uneori, în Polonia, auzim voci; voci care dor, voci care abuzeaza, care sunt nedrepte la adresa Poloniei și Guvernului Polonez. Este posibil ca aceste voci sa vorbeasca dintr-o lipsă de informare, sau, eventual, chiar din rea voință”.

 

Acțiunile UE împotriva Poloniei apar pe fondul unor preocupări mai ample privind o presupusa represiune in Europa de Est, după ce aparatorii drepturilor spun ca Ungaria a luat măsuri similare.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.