publicat în: Arhivă

SE CUVINE FEMEII intrarea in Biserica, in perioada “necuratiei”?

Legea lui Moise

„De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa… Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei.” (Levitic 15; 19, 25).

Sfinţii Apostoli au urmat învăţăturii Mântuitorului şi în această privinţă. Lovindu-se direct de problema mâncărurilor curate şi necurate, când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este obligatorie şi pentru neamuri (adică pentru oamenii de altă naţionalitate decât evreii), au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, “un jug” prea greu (Fapte 15, 10) şi de aceea nu mai trebuie pusă asupra creştinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, aşezămintele, legile, legămintele şi semnele veşnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii următoarele:

1) ferirea de desfrânare;

2) de cele jertfite idolilor;

3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate şi

4) de sânge (Fapte, 15, 20-29).

La acest Sinod Apostolic, Sfântul Apostol Petru, care avusese o vedenie în care Dumnezeu îl îndemnase să mănânce din animalele pe care – după Legile Testamentului Vechi – el însuşi le numise “spurcate” (Fapte, 10, 10-16), a luat cuvântul şi a susţinut – încredinţat fiind, în urma vedeniei ce i s-a arătat – că poruncile din Vechiul Testament, între care se aflau si cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ţinute în Testamentul cel Nou (Fapte, 15, 7-11).

,,Ideea necurăţiei femeii în perioada ciclului menstrual este una ce ţine de tradiţia iudaică şi de Vechiul Testament. Nicăieri în Noul Testament nu se spune că femeia este oprită de la a intra în biserică în perioada ciclului…” a spus ÎPS NIFON al Târgoviştei, ierarh care s-a pronunţat ferm în favoarea primirii femeii la Liturghie.
Nu poţi răpi omului dreptul la rugăciune.

Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei (+264)

„Iar în privinţa femeilor, care au curăţirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele aşa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase şi cucernice n-ar îndrăzni aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul şi de Sângele lui Hristos;

Canonul 28 al Sf. Ioan Postitorul

„Femeile cele cu scurgeri de sânge obişnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a şaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca şi al 7-lea al lui Timotei. Acestea porunceşte pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbaţii, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliţi atunci.

Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373)

„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; că după cum zice Apostolul, „ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc” (II Corinteni 2,15). Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru şi să întărim mintea celor mai simpli. “Toate sunt curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate” (Tit 1, 15).

Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci fiind el stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite şi prea cucernice, ce păcat, sau necurăţie, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se elimină prin nări, şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viaţă.

Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! “Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi”; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă şi la cuvântul evanghelic, după care “nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies”, trebuie să se mustre şi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriţi, în neştiinţa lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este aşa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuşi Domnul, dezlegând neştiinţa lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: „Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies; apoi adaugă: şi de unde ies? şi răspunde: din inimă; căci se ştie că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate şi ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învăţând mai pe scurt despre aceasta zice: “Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 8, 18). Şi de ar zice cineva acum desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că şi doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile spre a elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, şi mucoasele cele ce se elimină din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuşi Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri?…”

Canonul al 7-lea al Sf. Timotei al Alexandriei (+385)

Întrebare: Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor, se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea, ori nu?

Răspuns: Nu se cuvine până ce se va curăţi.”

Problema, dacă să meargă sau nu la biserică femeia în perioada menstruaţiei, nu este clarificată. Clar se spune doar că femeia să nu se atingă de sfinţenii. Adică să nu se atingă de cruce, icoane, anafură, apă sfinţită etc.

În concluzie, nu rămâne decât ca fiecare să-şi întrebe duhovnicul la Spovedanie dacă poate sau nu să intre în biserică pe perioada menstruaţiei, şi să asculte sfatul lui, deoarece asemenea tuturor Sfintelor Taine, şi prin Spovedanie lucrează Duhului Sfânt şi îl inspiră pe duhovnic ca să dea sfatul cel bun. (Pr. Istrati Marian Daniel)

Maica Siluana Vlad
Este femeia necurată în acea perioadă?

Trupeşte, este, dacă nu se spală. Şi, să mă iertaţi, este şi în afara acestei perioade dacă se murdăreşte efectiv cu farduri sau parfumuri agresive. Duhovniceşte, este numai dacă este nespovedită sau muncită de gânduri şi duhuri rele. Ritualic, este în funcţie de regulile prevăzute în cărţile de cult, reguli pe care adevăraţii Păstori şi Duhovnicii noştri nu le-au aplicat niciodată “orbeşte”, ci le-au folosit, aşa cum au şi fost lăsate de Duhul Sfânt, ca nişte repere ajutătoare pe Cale, cu rolul de a conduce voia răzvrătită a omului spre ascultarea iubitoare de Dumnezeu.

În ce priveşte felul în care am rezolvat noi, la mânăstire, problema, te asigur că nu stăm la uşă ca să anchetăm credincioasele care intră şi nici nu riscăm să mă pomenesc într-o zi singură la Sfânta Liturghie (numai eu sunt bătrână)!

Mai ramane sa luam in considerare si faptul ca Bisericile au pronaos, naos si altar.
In Maramures, uneori, in actele de ctitorie sau in cele care prezinta o Biserica de sat, se pecifica:
Biserica are o tindă pentru femei (pronaos), nava bărbaţilor (naosul) şi altarul. Asadar, coloanele care prin unele locuri mai exista inca, pot fi un reper bun pentru rezolvarea acestei probleme. In mod cert însă, este recomandata, oricum, discretia si, in cazul intrebarilor indiscrete sau a invitatiilor in Biserica, venite din partea altor persoane, să se încerce evitarea afisarii directe, a atragerii atentiei prin nasterea de intrebari sau a aducerii in discutie a subiectului. Pentru discreţie este, deci, de preferat ca obişnuitul răspuns „Nu am voie!” – urmat de o serie de intrebari lamuritoare – să fie înlocuit foarte bine de invocarea unor scuze de genul: „respect un canon al duhovnicului, mai am de facut unele rugaciuni inainte, deci Dvs. mergeţi…” etc.

Un rezumat, adaugiri si analiza Lacasuri Ortodoxe, pe marginea unor materiale pentru care multumim:

https://www.parohiamacin4.org/index.htm

Tulcea – Parinte paroh Istrati Marian Daniel

www.sfintiiarhangheli.ro/