Formeaza-ti obiceiul conversatiei mentale cu Dumnezeu: cu Sfantul Teofan Zavoratul, la rugaciune

Cum de se poate, te intrebi, să te rogi de atatia ani, cu cartea de rugăciuni, și încă sa nu simti in inima rugăciunea? Cred că motivul este acela că oamenii petrec doar un pic de timp inaltandu-se la Dumnezeu, doar atunci când isi indeplinesc canonul lor de rugaciune, iar în alte momente nu-si mai amintesc de Dumnezeu. De exemplu, ei isi termina rugăciunile de dimineață, și cred că relația lor cu Dumnezeu a fost ‘îndeplinită’; apoi toată ziua trec la muncă. O astfel de persoană nu ramane in partasie cu Dumnezeu. Apoi, pe seara, ii revine brusc gandul că ar trebui să se aseze la rugăciune, și rapid isi indeplineste si ‘datoria’ de seară. În acest caz, se întâmplă ca, chiar dacă Domnul ii daruieste unei astfel de persoane sentimente duhovnicesti la momentul rugăciunii de dimineață, totusi agitația și treburile de peste zi i le îneacă. Drept rezultat, se întâmplă că persoana nu simte ca se roaga și nu poate ajunge la un control de sine, sau macar să i se înmoaie cat de putin inima.

Această problemă (Nu e omniprezenta?) trebuie să fie corectata, fiindca sufletul nostru nu are nevoie de cereri catre Dumnezeu doar atunci când stam în picioare în rugăciune, ci pe tot parcursul zilei, pe cât posibil, ii trebuie să se înalțe neîncetat catre El, si sa rămână cu El.

Pentru a atinge acest nivel, trebuie, în primul rând, in cursul zilei, sa strigam la Dumnezeu mai des, chiar dacă numai cu câteva cuvinte, în funcție de necesități și de activitatea zilnica.

Începand ceva, de exemplu, sa spunem: “Binecuvântează, Doamne!”.Terminand ceva, să zicem: “Slavă Ție, Doamne”, și nu doar cu buzele, ci cu sentimentul adanc în inima ta. In cazul in care apar patimile, să zicem: “Scapă-mă, Doamne, ca pier”. Cand întunericul gândurilor vine, sa strigam: “Scoate din închisoare sufletul meu”.Dacă faptele necinstite si păcatul te trag spre ele, roaga-te: “Tine-ma, Doamne, pe Calea Ta”, sau “Nu lasa picioarele mele sa se abata pe cai nedrepte”. Dacă păcatul pune stăpânire pe tine și te duce la disperare, striga cu glasul vameșului: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Faceți aceasta în orice împrejurare, sau pur și simplu spuneti adesea: “Doamne, ai milă”, “Preasfanta Născătoare de Dumnezeu mantuieste-ne”, “Sfinte Îngere, aparatorul meu, pazeste-ma”, sau alte astfel de cuvinte.

Spuneti astfel de rugăciuni cât mai des posibil, incercand ca ele sa vina din inima voastra, ca și cum le-ati stoarce din ea. Când facem acest lucru, urcam frecvent la Dumnezeu, în inimile noastre, prin rugaciuni si cereri frecvente. O astfel de frecvență crescută va duce la obiceiul de a conversa mental cu Dumnezeu.