Tuesday 20 october 2015

Vlad Filat: Mitropolitul Moldovei face apel la institutiile statului, in sustinerea arestului la domiciliu

Apelul ÎPS Mitropolit Vladimir (intaistatator al Bisericii Ortodoxe a Moldovei, de sub Patriarhia Moscovei), adresat tuturor instituțiilor statului implicate în cercetarea cazului Domnului Vlad Filat

Stimați Domni, Stimate Doamne, Iubiți întru Hristos frați și surori,

În aceste zile, societatea autohtonă, dar și comunitatea internațională, urmărește cu deosebită atenție evenimentele legate de recenta reținere a Domnului Vlad Filat.

Pentru Biserica Ortodoxă din Moldova persoana Domniei Sale este asociată cu o serie de activități de ctitorire și binefacere de care s-au bucurat de-a lungul timpului așezăminte monahale, parohii, dar și numeroși slujitori și credincioși care, în momentele de grea încercare ale vieții lor, au găsit un sprijin de nădejde anume în cumsecădenia și bunăvoința Domnului Filat.

Cunoscând nenumăratele acte de caritate ale Domniei Sale, avem certitudinea că acestea au fost înfăptuite din cele mai sincere și mai creștinești porniri. Pornind de la aceste premise, lansăm un apel către toate instituțiile competente ale statului, implicate în cercetarea învinuirilor aduse Domnului Vlad Filat, pentru a îngădui aflarea Domniei Sale în arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita în nici un fel desfășurarea anchetei și va permite aflarea unui tată și a unui soț alături de copii și de rudenii, în această perioadă de serioase încercări pentru familie și pentru apropiați.

În același timp, ne exprimăm speranța că elucidarea acestui caz va avea loc în condițiile unei justiții nepărtinitoare, iar adevărul va triumfa spre binele întregului popor al Republicii Moldova. Dumnezeu să ne ajute și să ne lumineze pe toți. Amin!

Cu respect,+ VLADIMIR, MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.