Publicat pe 16.10.2015

15.909 lei, oferiti persoanelor aflate in dificultate, in luna septembrie 2015, de Episcopia Sloboziei si Calarasilor

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în luna septembrie a anului 2015, 119 activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totală de 15.909 lei (proveniți din Fondul Filantropia, din donații și sponsorizări) pentru depășirea situațiilor de criză, unui număr de 362 persoane aflate în dificultate, din județele Ialomița și Călărași.

 

Astfel, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD) și al Centrului de Orientare pentru Persoane Aflate în Dificultate (COP), coordonate de către Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au fost desfășurate 11 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 4.380 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 40 copii, 15 persoane vârstnice, 3 persoane aflate în dificultate, 24 de familii aflate în dificultate şi 2 persoane cu dizabilităţi.

 

De asemenea, la nivelul celor 6 Birouri de asistență socială din cadrul Protopopiatelor, conform rapoartelor lunare de activitate, au fost desfășurate 108 activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 11.529 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 139 copii, 8 persoane vârstnice aflate în dificultate, 60 de persoane aflate în dificultate, 37 de familii aflate în dificultate şi 4 persoane cu dizabilități.

 

Activitatea social-filantropică desfășurată la nivelul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor se realizează în conformitate cu Statutul pentru organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de asistență socială în Biserica Ortodoxă Română.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.