Inspiratie comuna, la jurnalistii Antena 1 si… Papa Francisc: Guvernul si Sfantul Sinod

In ultimele ore, ANTENA 1 si-a gasit pe cine sa ameninte: Biserica, avertizand cu realizarea unei telenovele care nu ar presupune niciun ban pentru asta, dar care ar atrage un rating foarte bun. Un articol de: KSLCatalin

In acest sens, un articol publicat in paginile on-line de stiri si-a gasit astazi finalitatea la rubrica Observator, in care proiectul care urma sa atraga vizitatori la ore de varf, a dat in vileag goana generala dupa bani (de tipul: hotul striga hotul), prin titlul sub care si-a afisat intentiile: AFACERILE BISERICII – PRECUM ÎN CONT, AŞA ŞI PE PĂMÂNT. [https://a1.ro/news/social/guvernul-romaniei-are-mai-putini-angajati-decat-sfantul-sinod-cum-se-apara-reprezentanii-bisericii-id414083.html]

Numai ca, intrucat la religie toti neavizatii au impresia ca se pricep, desi ei insisi recunosc ca nu frecventeaza Biserica, poate doar uneori si discret – ori cand termina propriile emisiuni anti-bisericesti pentru care isi iau salariile, ori cand mai au cate un eveniment important in viata lor sau ale rudelor lor, de care nu se pot lipsi – parafrazarea neinspirata a Rugaciunii Domnesti si schimbarea unor termeni esentiali ai rugaciunii pe care orice om o stie de la parintii, bunicii si mosii lui si o respecta cu sfintenie, inca dinainte de a o afla din gura preotului sau a invatatorului, nu a facut decat sa vorbeasca mai mult despre obsesiile proprii ale autorului, decat despre ispitele cu care s-ar lupta saracii preoti. Una este sa ai o problema cu banii preotilor, si alta este sa ai gand de rafuiala cu Hristos. Sa intervii asupra unei rugaciuni dumnezeiesti, rostite chiar de gura Mantuitorului Hristos, nu poate decat sa vadeasca in mod clar ateismul militant pe care il practici (pentru bani sau nu, la comanda sau nu), adica o “religiozitate” mult mai inversunata si mai intunecata decat cea afisata de regula de credinciosul de rand. De unde aceasta inversunare?

Duhul banului… Astfel, daca la un credincios Rugaciunea Tatal Nostru face trimitere in mod principal catre Cer, aici autorul articolului s-a vazut nevoit sa inlocuiasca termenul – pentru el, probabil, necunoscut – cu “Contul”. Intr-adevar, stim cu totii, ca traim intr-o lume in care toti viseaza bani zburand peste tot, sau bani care sa pice din “Cer”, iar asta o intelegem imediat, numai daca luam seama la casele de pariuri si de jocuri de noroc care s-au deschis la fiecare colt de strada, peste noapte, doar ca romanul sa poata face “rugaciuni”, exact atunci cand i se nazare, la noul sau zeu: banul. Rugaciunile in biserica au, de acum, o alternativa pentru care nimeni din presa nu tipa – rugaciunile in casele de pariuri: “Da Doamne sa castig!”. Noile temple (“bisericute”) ale zeului noroc sunt ridicate cu bucurie, fara ca nimeni sa mai comenteze. Caci, unde circula banul, totul inseamna ca merge bine. Numai ca, la unii oameni, nu functioneaza totul la fel: clericii Bisericii par sa se inversuneze sa nu se joace cu banul, sau sa se joace pe bani, ci chiar sa faca ceva cu el. Asta, trebuie sa fie foarte suparator pentru toti cei care au nevoie sa acumuleze banii acestei populatii, pentru a le oferi distractie.

Cineva ma intreba odata: cum de merge totul atat de prost. Unde sunt banii? Dar intrebarea are un raspuns foarte simplu: toti banii se duc catre cei care ofera distractii. Deci, de acolo, cum vrei sa-i mai vezi, inapoi, vreodata? Din nou iti dau distractie, din nou le dai bani pentru distractie… si tot asa. De aceea nu se mai construieste nimic, incat tara sa avanseze. Nimeni nu este dispus sa isi mai consume salariul investindu-l la modul serios, in afaceri serioase, in cultura, in ctitorii sau in ajutorarea celor sarmani. Cand vine week-end-ul (adica momentul in care omul este liber sa se bucure de rodul muncii lui), exact atunci cand preotii se indreapta mai tare catre cei sarmani si catre ctitoriile si slujirile lor, chemandu-i alaturi pe toti cei ce le mai stau prin preajma (sa nu uitam ca sambata si duminica sunt zile de slujire si de pomenire, in care toti cei amarati primesc cate ceva, de la cei carora le mai pasa de ei), ceilalti se bulucesc la cozi interminabile pe autostrazi si in diferite parcuri, pentru cine stie ce noua distractie pusa la dispozitie de cei care trebuie sa incaseze banii pe care, cu munca lor, mai mult sau mai putin, potentialii clienti i-au castigat in zilele de lucru. Aceasta stare de fapt va da nastere intotdeauna unor reactii nervoase din partea celor care ravnesc dupa banii pe care altii i-ar putea oferi pentru distractie. Biserica va continua, insa sa-si faca datoria, tinandu-i pe oameni treji in fata acestei betii, atat cat se mai poate…

Astfel, in articolul recent la care faceam referire, postul de televiziune laic (nedeclarat la modul sincer ateist, fiindca la marile sarbatori mai apeleaza la o transmisiune in direct sau la cate un interviu de prin Biserica, pentru a satisface si majoritatea) incearca sa prezinte Biserica dupa schema de organizare a unui Guvern National, sub un titlu putin mai bland: “Guvernul României are mai puţini angajaţi decât Sfântul Sinod! Cum se apără REPREZENTANȚII BISERICII”. De cand o institutie, oricare ar fi ea, trebuie sa se scuze pentru numarul mare de angajati? Asta, probabil, ramane un mister pentru toti cititorii care si inteleg ceea ce citesc, desi uneori, intr-adevar, pana si acest lucru devine aproape imposibil (dupa cum ne-o demonstreaza cazul de fata). Stim cu totii ca inclusiv statul incearca astfel de recorduri, prin care sa sporeasca numarul oamenilor angajati intr-o activitate, stimuland societatile si organizatiile din sistem sa faca acest lucru. Aici, insa, totul devine cu adevarat hilar si incredibil. Autorul articolului incepe sa prezinte, in extrem de multe randuri, plictisitoare pentru orice citititor (oricat de inselat ar fi fost el de titlu) modul prin care structura piramidala lumeasca din Biserica ar fi ceva iesit din comun in randul organizatiilor (absolut toate organizatiile laice respecta aceasta structura!), autorul aratandu-se uimit de noua sa descoperire, deci recunoscand ca este total strain de problema, odata ce prezinta o structura pe care majoritatea (pe care chiar el o recunoaste) de peste 90% din tara, o stie pe derost si chiar face parte din ea sub o forma sau alta (botezat, practicant, membru in consiliu etc).

Mai departe, ceea ce a mai ramas din continutul articolului chiar nu mai merita citit: un preot caterisit, amintit drept “slujitor al Domnului”, desi a dat in judecata Mireasa Domnului, adica Biserica (Patriarhia); investitiile unei episcopii (Episcopia Giurgiului) acuzata de lipsa de transparenta in folosirea banilor, doar pentru ca nu se afla in frunte in topul rezervelor financiare ale episcopiilor din Patriarhie (motiv lesne de inteles, odata ce insusi autorul articolului sustine ca a investit in mai multe locatii destinate serviciilor pe care trebuie sa le desfasoare angajatii oricarei eparhii); fraze prin care se induce ideea ca sediul unei protoierii nu ar apartine Bisericii (adica enoriasilor si clericilor, ci doar clericilor, pentru ca omul de rand sa se simta frustrat); barfe pe care “gurile rele” (dupa cum o recunoaste chiar autorul) le arunca atunci cand mai pot vinde si ele pe cate cineva pe la colt de strada, odata ce nimeni nu le pomeneste (si probabil nu le va pomeni vreodata, nici cand isi vor da seama ca vor avea nevoie de asta) nicaieri numele… si altele de acest gen.

Si, poate ca n-as fi deschis deloc acest subiect, odata ce articolul in cauza nu contine nimic cu adevarat relevant, ci este o alta copie a unor alte articole de acelasi gen (scrise pe marginea averii Bisericii, a topului recent al arhiepiscopiilor – o alta gaselnita tocmai buna de pacalit omul de rand, desi orice contabil iti poate demonstra in cateva secunde ca este vorba doar despre o statistica fara vreo relevanta in situatia reala a unei organizatii, odata ce se poate schimba radical in urmatoarea luna) etc.

Insa, ceea ce m-a facut sa insist este asemanarea foarte mare intre subiectul acestui articol si… sa fie pur intamplator(?)… cuvantarea Papei Francisc, publicata exact in acelasi timp, de toata presa internationala. Titlul articolelor, sub care ea a aparut prin strainatate, ar putea sa fie socant pentru cei care mai cred ca astazi presa are oameni profesionisti, demni de incredere: “Sinodul nu este un Parlament” [https://www.zenit.org/fr/articles/le-synode-n-est-pas-une-assemblee-parlementaire] . (Izbitoare asemanare, nu?) Iar daca tot le explicase, in urma cu doar o zi, Papa, prelatilor catolici din Sinod, intruniti la prima Adunare Generala Ordinara din 2015: “Sinodul nu este o conferință, un parlament sau un senat”, de ce sa nu luam seama si la jurnalistii Antenei 1, hotarati brusc, in aceeasi zi sau doar la cateva ore mai tarziu (ce sincronizare in inspiratie!) sa ne explice asemanarea dintre Guvern si Sinod?

Cred ca prin aceasta slaba “inspiratie”, fie ca o fi venit ea de undeva din vreun… “Cont” de mai sus, un trust de presa cu renume si-a riscat prea mult ideea de infailibilitate papala… adoptata si “preluata” cu atat de mare usurinta si la atat de multe ocazii…

Un articol de: KSLCatalin