Arhimandritul Simeon (Krayopoulos) – renumitul duhovnic al Salonicului, s-a mutat la Domnul

Starețul Mănăstirii Sfintei Treimi, situata în cartierul Panorama din Salonic, Pr. Simeon (Krayopoulos), s-a mutat la Domnul, in ziua de 30 septembrie 2015.

Un mare duhovnic si faimos intelectual, acesta era binecunoscut în cercurile bisericești din Salonic și nu numai.

Timp de decenii, el si-a asumat pastorirea multor oameni, în special tineri. Parintele Simeon a creat un centru spiritual, cuprinzand o mănăstire dedicată Sfintei Treimi, și a intemeiat aici, in timp, o mare comunitate. Foarte multi credinciosi veneau in acest centru, pentru a primi ajutor duhovnicesc, pentru a trăi o viață liturgică autentică, prin privegheri de noapte regulate și alte slujbe monahale.

Parintele Simeon a fost alaturi de cei credinciosi, nu doar ca duhovnic și părinte duhovnicesc, ci si prin cărțile sale. Astfel, el a lăsat un număr mare de lucrări cu caracter pastoral și duhovnicesc. Temele acestora sunt legate de viața de familie, de lupta duhovniceasca, de suferinta si de relatia cu Dumnezeu.

Dumnezeu sa-l odihneasca, alaturi de sfintii Sai!

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.