publicat în: Arhivă

Voievodul Sfant, Neagoe Basarab – cinstit in mod special, astazi, de romani

“† Io Neagoe Basarab voievod, din mila lui Dumnezeu domn.”

Aşa se semna Măria Sa, Ioan Neagoe – astăzi cunoscut nouă ca Sfântul Voievod Neagoe Basarab. (Io nu înseamnă eu, aşa cum mulţi consideră, ci reprezintă titlul domnesc)

Neagoe Basarab, după ce a îndeplinit mai multe funcţii importante, a devenit Domnitor al Țării Româneşti, în anul 1512, statut păstrat până la moartea sa, în 1521, la numai 40 de ani.

Soţia sa a fost Doamna Elena (Miliţa) Brancovici, de origine sârbă, după cum arată un vechi pomelnic al Mânăstirii Curtea de Argeş, însă este cunoscută drept Doamna Despina (Despina era calificativul purtat de prinţesele sârbe), al cărei unchi era Mitropolitul Maxim (născut Gheorghe Brancovici). După moartea voievodului, Doamna Despina s-a călugărit la Sibiu- după unii istorici, sau la Schitul Ostrov – după alţii, în 1545, sub numele de monahia Platonida.

Istoricii îl consideră un continuator al obiectivelor politice ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, încercând o alianţă între statele răsăritene, împotriva ocupaţiei şi expansiunii turceşti.

În scurta sa domnie, de numai 9 ani, a găsit timpul necesar de a lăsa în scris, testamentar, un ghid pentru viitorii cârmuitori ai ţării, adevărat tratat militar îmbinat cu pedagogie politică, principii morale şi creştine: “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrise în limba slavonă şi traduse apoi în limba română de către un anonim.

A găsit timpul necesar scrierii de mână a manuscrisului, în timp ce dezvolta comerţul şi meşteşugurile, consolida relaţii de prietenie pe plan diplomatic, conducea personal armata, sau, cum afirmă istoricii, media relaţiile dintre creştinii ortodocşi şi catolici. Şi, desigur, educa viitoarea generaţie de conducători: fiii şi fiicele sale. Nu ne putem imagina că Măria Sa doar a notat idei, ci este evident că a trebuit să răspundă multor întrebări, să gândească şi să dezbată multe strategii politice şi militare, să-şi catehizeze copiii până când a ajuns să sintetizeze experienţa sa, într-o scriere adresată fiului urmaş la conducere. Chiar dacă nu şi-a redactat “memoriile”, pentru propriul “eu”, acest document îl portretizează pe deplin pe Voievodul Sfânt: “Iată că suntem datori, noi ceşti puternici, să ajutăm celor slabi şi să-i îndreptăm, şi să nu facem atâta în voia noastră, cât în voia vecinului şi săracului şi a neputernicului, că aşa zice marele Pavel.”

Învăţăturile au fost nu numai apreciate, acestea fiind folosite şi la curţile elene şi sârbeşti, dar şi râvnite, prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov – în cartea sa “Monumenta Romaniae Vaticana” – demonstrând chiar existenţa unui plagiat după acestea, aparţinând lui Ivan cel Groaznic, ajutat de Teodor Mamalachos, ambasadorul acestuia la Constantinopol.

Matei Basarab a făcut donaţii multor mănăstiri Ortodoxe, nu numai din Țara Românească, dar şi din celelalte ţări balcanice, susţinând şi Mânăstiri ale Sfântului Munte Athos. Între ctitoriile sale se numără Mănăstirea Curtea de Argeş, biserica domnească din Târgovişte şi schitul Ostrov, din Călimăneşti, aceasta din urmă fiind terminată în 1522, după trecerea la Domnul a domnitorului.

Mănăstirea Curtea de Argeş a fost construită de Sfântul Neagoe Basarab pe locul primei mitropolii a Ţării Româneşti, sau, cum spune balada, pe locul unui “zid părăsit / Şi neisprăvit, / La loc de grindiş, / La verde-anuliş”. Aceasta a fost ulterior înnobilată, prin prezenţa moaştelor Sfintei Filoteea, aici fiind şi necropola domnească a Sfântului Neagoe Basarab (şi a familiei acestuia) dar şi cea regală (sunt înmormântaţi regii Carol I şi Elisabeta, Ferdinand şi Maria, precum şi Carol al II-lea).

Legenda Meşterului Manole, născută în jurul construcţiei complexului monahal de la Curtea de Argeş, îl prezintă pe Negru Vodă ca fiind ctitor al Mânăstirii: “Pe Argeş în gios, / Pe un mal frumos, / Negru-vodă trece / Cu tovarăşi zece.” Ce legătură ar putea fi între Negru Vodă şi Matei Basarab şi cum a ajuns în balada Meşterului Manole? Poate pentru că Negru Vodă (a cărui existenţă este controversată), este considerat de unii istorici ca fiind fondatorul şi primul voievod al Țării Româneşti şi, ţinând cont de faptul că Neagoe Basarab făcea parte din dinastia basarabilor, iar Basarab I este considerat, de alti istorici, întemeietorul Ţării Româneşti, putem explica confuzia populară.

Sunt consideraţi aparţinând dinastiei Basarabilor: Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Șerban Basarab, Șerban Cantacuzino, şi Constantin Brâncoveanu. Nume de domni care au marcat istoria Ţării Româneşti. Cât de mult s-au îmbogăţit “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” de la Sfântul Voievod Neagoe Basarab, până la Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, vedem în pilda pe care ne-o dă viaţa Brâncovenilor, în casa cărora niciodată nu înceta cântarea psalmilor, care au apărat ţara de năvăliri străine şi au slujit credinţei drept-măritoare prin propria mucenicie.

Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Măria sa Neagoe Basarab, în iulie 2008, cu dată de pomenire: 26 septembrie.

Fiul, Teodosie, a condus Ţara Românească numai 1 an, sub tutela mamei sale, trecând apoi la Domnul şi fiind urmat la tron de cumnatul său, Radu de la Afumaţi, însă învăţăturile sunt pentru toţi cei care se vor a fi “Teodosie” cuvânt care în greacă înseamnă: dăruit Domnului.

Un articol de: Ec. Carmen-Ana Ion