Troita ortodoxa instalata pe fundul Marii Negre

(foto: krymedia)O cruce a fost intemeiata si sfintita pe fundul Marii Negre, în această duminică, la Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (dupa calendarul vechi – C.Iul.), in apropierea celei mai vechi manastiri din Crimeea: Manastirea Sfantul Gheorghe, din Sevastopol – informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Înainte de scufundarea crucii, a fost organizata o procesiune, pornind de la Catedrala Sfantul Vladimir din Cherson, unde a fost realizata si pastrata crucea. Printre participanți, s-au numarat mai multi clerici, dar si cei de la care a pornit aceasta idee: membrii clubului de scufundări Materie Bobri, o filială locală a clubului Nocinie Volchi – dupa cum ne informeaza clerici ai Protopopiatului Sevastopol.

Conform Interfax, crucea a fost realizata din metal acoperit cu material non-coroziv (foto). Aceasta a fost coborata si instalata la adâncimea de 20 de metri, pe o platformă speciala, care are o greutate de 3 tone. O geamandură a fost atasata, de asemenea, de aceasta sfanta cruce, pentru ca ea sa indice pozitia exacta a acesteia.

Ideea de a construi o Sfanta Troita pe fundul Marii Negre, la mare adâncime, a apărut in urma cu un an – povestesc organizatorii evenimentului, din cadrul Protopopiatului – pentru ca scufundatorii să se poata inchina si ruga lui Dumnezeu atunci cand se coboara sub apa, pentru a-si desfasura activitatea.

Parintele Arhimandrit Tihon Maschenicov, din Eparhia de Romni (din regiunea Sumi, a Ucrainei), care este, de asemenea, un scafandru pasionat din 1999, s-a numarat printre cei care au sprijinit ideea.

“Am căutat o fundație bună, o rocă. Am căutat mult timp, aproximativ o lună, și în cele din urmă am gasit o platformă convenabila.

Adancimea de 20 de metri este una optimă: pe de o parte, valurile nu vor putea muta crucea, ramanand in continuare stabila, și nici nu vor fi impiedicate navele (nicio nava neajungand cu carena la o asemenea adancime sub linia de plutire); pe de altă parte, această adâncime este cea la care au acces scafandrii instruiti, cu certificat”, a declarat Pr. Tihon.

Acesta a mai precizat, ca si-ar dori ca locul sa devina popular în rândul scafandrilor din întreaga lume.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.