Publicat pe 28.09.2015

Ierusalim: noi ciocniri, in aceasta dimineata, la Muntele Templului

Noi ciocniri au fost raportate, in aceasta dimineata, la sit-ul sfant al Ierusalimului, cunoscut sub numele de Muntele Templului (pentru evrei), unde mai multe unități de poliție s-au ciocnit cu grupuri de activiști islamici care s-au închis în interiorul Moscheii Al-Aqsa.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției israeliene, activiștii au aruncat cu pietre, petarde și cocktailuri Molotov în polițiști, încercand incendierea intrarii în moschee.

 

Noaptea trecută, purtătorul de cuvânt a adăugat ca poliția aflase că un grup de activiști palestinieni s-a închis în interiorul Moscheii Al-Aqsa, pentru a începe, astazi, un protest violent.

 

Peste noapte, poliția s-a adresat Waqf (autoritatea islamică pentru locurile sfinte ale palestinei), pentru a-i convinge pe activiști sa părăseasca locul de închinare. Dar contactele cu Waqf, potrivit poliției, nu au avut niciun rezultat pozitiv, astfel incat la primele ore ale diminetii ofițerii de securitate s-au vazut nevoiti să intervină cu forța, indepartand baricadele și neutralizand actiunile celor care se baricadasera in interiorul moscheii.

 

Actiunea acestora, potrivit poliției israeliene, reprezintă o “profanare cinica a unui lacas sfânt”, informeaza ANSA.

 

În Orașul Vechi al Ierusalimului, se fac pregatiri pentru Sărbătoarea evreiască a Corturilor, iar poliția a adoptat masuri sporite de securitate.

 

Accesul la Muntele Templului a fost limitat la musulmanii în vârstă de peste 50 de ani.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.