Bartolomeu I ia in calcul unitatea Ortodoxă cu Chiril

Propunerea unei convocări a Marelui Sinod

(Zenit.org) – Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, şi-a exprimat speranţa că alegerea lui Chiril ca nou Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii va aduce o mai mare unitate între Bisericile Ortodoxe.

Bartolomeu I a făcut cunoscut aceasta prin intermediul mesajului adresat noului Patriarh rus, cu ocazia întronizării lui la Moscova, 1 februarie, a raportat astăzi, L’Osservatore Romano.

El şi-a exprimat speranţa că acest eveniment va fi un pas înainte spre celebrarea “Marelui şi Sfântului Sinod”, care reuneşte toate Bisericile Ortodoxe.

Mesajul a fost transmis Patriarhului Chiril de către Arhiepiscopul Ireneus din Creta, şef al delegaţiei Patriarhiei ecumenice, la Moscova.

Cităm: “Aşteptările Bisericii de la Constantinopol sunt multe şi, mai presus de toate, sunt concentrate pe unitate şi pe calea comună spre organizarea şi convocarea Marelui Sinod, care a fost anunţat de ceva timp.”

Celebrarea Marelui Sinod “ar trebui să fie grăbită, pentru a menţine credibilitatea Bisericii Ortodoxe şi cooperarea cu alte biserici creştine, in urma discuţiilor teologice”, a adăugat Patriarhul.

El a afirmat că “soluţionarea paşnică a divergenţelor bilaterale şi a altor probleme care au apărut în timp” impune, de asemenea, unitatea creştinilor ortodocşi.

În plus, a adăugat el, creştinii ar trebui să facă faţă împreună “problemelor socio-economice care afectează lumea contemporană”, precum şi “provocărilor legate de bioetică”.

Bartolomeu I l-a descris pe Chiril ca fiind “un om activ şi creativ” şi “un om care a dovedit valoare eclesială, caracterizat prin înţelepciune şi prin contribuţia la unitatea creştină.”

Rupturi

Biserica Ortodoxă Rusă, conform tradiţiei s-a născut la 988, prin creştinarea lui Vladimir cel Mare, depinzând iniţial pe Patriarhia de la Constantinopol, până în 1589. Este una dintre cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, şi are cei mai numeroşi membri – mai mult de 80 de milioane dintre cei 200 de milioane de credincioşi ortodocşi din lume.

Patriarhul Moscovei nu-l recunoaşte pe Patriarhul de la Constantinopol ca “PRIMUS inter pares” [primul între egali], un titlu tradiţional atribuit lui de către alte Biserici Ortodoxe. Acest lucru a dat naştere în istorie, la dezacorduri şi neînţelegeri.

Ultima dintre aceste rupturi a avut loc în 1996, cu ocazia independenţei Estoniei. Biserica din această ţară a solicitat să intre sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol, abandonând Moscova, iar Patriarhia de la Moscova nu recunoaşte acest lucru.

Astfel, s-a ajuns la controverse, precum retragerea Bisericii Ortodoxe Ruse de la Comisia comună internaţională pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Răsăriteană, în semn de protest faţă de participarea estonienilor la reuniunea ce a avut loc la Ravenna, Italia, 8-14 octombrie, 2007 (vezi stirile Lacasuri Ortodoxe).

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.