Preotul. Ce ar trebui si ce NU ar trebui sa fie un preot (Cuvantul unui Episcop, catre clerici)

Va prezentam, mai jos, traducerea un cuvant rostit de Preasfințitul Episcop Christoforos de Andida, cu ocazia Conferinței Clericilor Mitropoliei Ortodoxe de Toronto (Canada).

“Este, intr-adevar, o onoare excepțională, dar și o mare responsabilitate pentru noi toți, că am fost aleși de Dumnezeu să fim clerici. Domnul Însuși afirmă: “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Ioan 15:16).

Cuvântul grecesc pentru desemnarea unui cleric este ‘klhrikoς’, ceea ce înseamnă că persoana a fost aleasa prin tragere la sorți (klhrwqhke) sa slujeasca lui Dumnezeu și oamenilor. În Biserica primară, ‘l-au ales pe Ștefan, un bărbat plin de Duhul Sfânt’, iar apoi Apostolii l-au hirotonit diacon. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Harul în sine nu este suficient; hirotonirea este, de asemenea, necesară pentru completarea Duhului Sfânt. Aceasta înseamnă că, prin hirotonire, acei laici care duc o viață duhovniceasca, primesc o preoție specială. Întrebarea care rezultă de aici, este: traieste clericul conform Duhului Sfânt, sau, cumva, întreaga lui viață este nepotrivita rangului său sfant? Deci, ‘Ce ar trebui să fie un preot, și ce nu ar trebui să fie?’. Permiteți-mi să încep cu aceasta din urmă.

Ce ar trebui să nu fie un preot?

În primul rând, Apostolul Pavel scrie, că un preot nu ar trebui să fie beţiv, deprins să bată, agonisitor de câştig urât, iubitor de argint, scandalagiu (1 Timotei 3:. 3). Cu alte cuvinte, el nu ar trebui să fie violent, nu ar trebui să caute profit prin mijloace dezonorante, ar trebui să evite certurile și nu ar trebui să iubeasca banii, ‘Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor’ (1 Tim. 6:10). El adauga ca un cleric trebuie sa fie ‘fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât’ (Tit 1:. 7). Cu alte cuvinte, un cleric ar trebui să nu fie plin de reprosuri, arogant șau aprins la manaie. Astfel de cazuri, plus alte slăbiciuni ale clericilor, ne amintesc de cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice ca Dumnezeu nu-i hirotoneste pe toti clericii, dar El actioneaza prin toti clericii. De fapt, Sfantul Nicolae Cabasila adaugă, că un cleric neglijent poate sa nu aiba vreun impediment vizibil (in exterior) pentru preoția sa, și poate sa savarseasca Sfintele Taine, dar in interior, constiinta il mustra si condamnă pentru greselile sale ascunse.

Un pericol grav pentru un preot este, de asemenea, “obisnuinta” – cu alte cuvinte, savarsirea Sfintelor Slujbe in mod mecanic, ca o repetare a unui ceremonial. Astfel, în timp, constiinta harului hirotonirii slăbește treptat. Ca urmare, el nu mai acordă atenție principiilor existente in spatele textelor liturgice. Mai degrabă, buzele rostesc cuvintele, în timp ce mintea și imaginația lui păcătoase ratacesc peste tot. La aceasta s-a referit Cabasila când a spus: a facut desfranare in secret, în interior, și era spurcat.

Călcâiul lui Ahile “al unui preot este moralitatea lui. Există atât de multe capcane ale diavolului și atât de multe ispite dinspre oamenii rai, computere, Internet și alte lucrari demonice, incat, dacă un cleric nu este atent din start la ele și se lasa prada tentatiei, atunci el se va încurca în nesfârșite ghinioane, iar în cele din urmă el isi va jeli pierderea curatiei sale, cu toate consecințele ei tragice, ajungand, poate, chiar depunerea sa din preoție. Acest tip de cleric, conform Sfantului Theognostos, va cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu, mâniei Sale, și nu va avea parte de mila si fericire. Acesta este motivul pentru care Sfantul Ioan Gură de Aur își exprimă opinia: “Nu cred că mulți preoți vor fi mantuiti; cei mai multi dintre ei vor fi osânditi”. De acum, sa revenim asupra punctului pozitiv al subiectului nostru.

Ce ar trebui să fie un preot?

Pentru a răspunde acestei intrebari, cred că ar fi bine să începem de la eshatologie (totalitatea concepțiilor religioase care se referă la destinele finale ale omenirii). Ce spune episcopul, atunci când un cleric moare, in rugăciunea de iertare? ‘Cum l-ai făcut slujitor al tău în Biserică, la fel sa-l faci și în Altarul Tau ceresc, Doamne’. Ce mare binecuvântare! Sa te salasluiesti în Altarul Ceresc, împreună cu episcopii, clericii și diaconii sfinti. Dar, ce au făcut toti acesti clerici, pentru a fi socotiți vrednici de sfințenie? Spre exemplu, ce au făcut sfinții din vremurile recente, care au fost clerici, cum ar fi Sfantul Episcop Nectarie, Sfintii preoti Arsenie din Cappadocia, Nicolae Planas, Gheorghe Karslidis, Anthimos din Chios și atât de multi alte episcopi și preoți-sfinți care sunt menționati în Sinaxar ca slujind la Altarul cel ceresc?

Mai întâi de toate, ei considerau că preoția era un dar, nu un drept, și au trăit in această credință. Apostolul Pavel recomandă: ‘Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine’ (1 Tim 4:14.) si ‘să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu’, (2 Timotei 1: 6). Preoția este un dar mare și sfânt de la Dumnezeu, pentru oamenii pioși.

Clericii-sfinți au crezut – ca noi toți – că Biserica este Arca Mantuirii si Vistieria Harului Divin. Un cleric care slujeste această Biserică, are ca scop conducerea oamenilor spre mântuire și Împărăția lui Dumnezeu. Din acest motiv, Apostolii au zis primei comunitati creștine: ‘Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.’ (Fapte 6: 2). În primul rând, este Cuvântul lui Dumnezeu, și abia apoi faptele caritabile. Un cleric învață prin cuvintele sale și, mai presus de toate, prin viața lui virtuoasă. Acesta este motivul pentru care Apostolul Pavel îndeamnă: (1 Timotei 4: 7) ‘Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă’, ‘ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia.’ (1 Tim. 4:12). Sfantul Ioan Gură de Aur adaugă: ‘sufletul unui preot trebuie să fie mai curat decât razele soarelui, astfel încât Duhul Sfânt sa nu-l paraseasca’.

Trebuie ca, in viata sa duhovniceasca, un preot sa se apropie regulat de Taina Pocăinței si a Spovedaniei, sa-si spuna rugăciunile sale personale (pe care Sfântul Grigorie le numește ‘ritualul mistic al minții’), să respecte postul (care este uneori neglijat), sa savarseasca temator Sfânta Liturghie, care este ofranda ‘în numele păcatelor noastre și păcatelor poporului’. Trebuie să fie strict cu el insusi si indulgent fata de oameni. Sfantul Theognostos spune: Lasa ca Harul secret și mistic sa te faca înțelept, să înțelegi lucrurile care sunt nobile, și sa poti avea sufletul luminat prin puritate. Cu alte cuvinte, harul trebuie să il invete continuu, iar puritatea sufletului sau trebuie să lumineze sinele interior.

Domnul spune: ‘Eu sunt Păstorul cel bun’. Prin extensie, fiecare episcop și fiecare cleric este păstorul poporului lui Dumnezeu. Alaturi de propria sa luptă pentru sfințire, este chemat să-și exercite activitatea sa pastorală, impartasind intreaga sa dragoste fata de turma lui, aspirand la sfințirea și mântuirea sufletelor acestora, prin Sfintele Taine și predicarea Evangheliei. Această lucrare pastorală are multiple fațete și se extinde în mai multe domenii, cum ar fi milostenia, îngrijirea persoanelor în vârstă, vizitarea bolnavilor, vizitarea celor aflati in temnita, confruntarea cu ereziile, catehizarea (ambele necesitand învățare continua teologica), supravegherea activitatii tineretului etc. Fiecare dintre aceste domenii constituie un întreg capitol al activitatii pastorale, necesitand mult timp și prudență, o buna organizare, aplicatie practica și lucrul alaturi de Consiliul Parohial și de alți experti colaboratori. Este, desigur, necesar ca preotul sa coopereze cu Mitropolia sa si sa aiba binecuvântarea episcopului său, în al cărui nume funcționează ca cleric, tinand cont de cuvântul Sfântului Ignatie Teoforul: Episcopul este un fel de Tată al tuturor, în timp ce clericii sunt delegati ai lui Dumnezeu, conectati la Apostolii lui Hristos.

Activitatea pastorală a preotului este orientată spre “Imparatia ce va sa vina” și are o dimensiune eshatologică. Sfântul Ioan Scărarul scrie: un pastor este, în primul rând, cel care caută oile pierdute, prin mijloace inofensive și prin rugăciune, și este capabil să le facă sa sada corect.

Frații mei dragi,

Trăim într-o lume în continuă schimbare, a cărei caracteristică principală este iubirea de sine, exprimata printr-un comportament arogant, iubirea de plăceri, iubirea de slavă și dragostea de averi. Totul este pus la îndoială; valorile precum dragostea și neprihănirea sunt distorsionate, iar omul – incapabil să reziste diferitelor provocări, societatii de consum, imoralitatii și umilirii de catre altii – în cele din urmă sfarseste în disperare și prin alterarea structurii societății.

Într-adevăr, cât de nefericit este omul contemporan, atunci când gândește și acționează ca și cum Dumnezeu nu ar exista. Un cleric, fără a ajunge sa fie descurajat, este chemat să predice în această lume mesajul bucuriei Evangheliei, ca singura cale catre mântuire. Tot ce ii trebuie unui preot, este sa conștientizeze valoarea preoției si vocatiei sale.

Mă rog ca Domnul să binecuvânteze din abundență misiunea noastră sfântă și sa devenim vrednici, ‘în ziua aceea’, sa auzim cuvintele, ‘intră în bucuria Domnului tău, fiind vrednic sa te salasluiesti în Altarul cel Ceresc”. Amin.