Principesa Astrid si Principele Lorenz ai Belgiei viziteaza Romania

Vizită regală belgiană în România

În zilele de 11 și 12 septembrie 2015, va avea loc vizita în România a Altețelor Lor Regale Principesa Astrid și Principele Lorenz ai Belgiei.

La Palatul Elisabeta și Castelul Peleș, Principesa Astrid și Principele Lorenz vor fi oaspeții Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu.

Vineri, 11 septembrie, Altețele Lor Regale vor lua parte, la ora 19.30, la Gala Anuală a Societății Naționale de Cruce Roșie, precum și la deschiderea primului Festival Internațional de Prim Ajutor din România, în Parcul Lumea Copiilor din București.

Sâmbătă, 12 septembrie, în cursul dimineții, Principesa Astrid și Principele Lorenz vor sădi un copac, în grădina Palatului Elisabeta, care le va purta numele, la Memorialul Copacilor.

În cursul aceleiași zile, la ora 19, Principele Lorenz va primi, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Castelul Regal Peleș, în Holul de Onoare.

Decorația regală va fi înmânată Principelui Lorenz de către Principesa Moștenitoare.

După ceremonie, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor oferi, în numele Majestății Sale Regelui, un dineu, în onoarea înalților oaspeți, în Sufrageria de Stat a Castelului Regal Peleș. La evenimente va fi prezentă Alteța Sa Regală Principesa Maria.

Vor lua parte reprezentanți ai unor instituții centrale, ai societății civile românești și ai Casei Majestății Sale Regelui.

Familile Regale ale României și Belgiei se înrudesc prin Regele Carol I și Maria, Contesă de Flandra, care au fost frați. Familiile Regale din România și Belgia se întâlnesc în mod frecvent în țările lor, ca și în Europa.

Alteţa Sa Regală Principesa Astrid, sora Majestății Sale Regele Philippe al belgienilor şi soţul ei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Lorenz al Austriei, Principe al Belgiei, au vizitat România la invitaţia Principesei Moştenitoare Margareta în anul 2006, în cadrul Călătoriilor Regale. De atunci, Principele Lorenz a revenit la aproape fiecare Jubileu Regal (Nunta de Diamant a Majestăţilor Lor, Jubileul Principesei Moștenitoare Margareta, Jubileul de 50 de ani al Principelui Radu, Aniversarea a 25 de ani de la întoarcerea în țară a Principesei Moștenitoare Margareta).

Familia Regală a României a efectuat, de-a lungul anilor, mai multe vizite în Regatul Belgiei. Întâlnirile au avut loc la invitaţia Reginei Fabiola, a Regelui Albert al II-lea şi Reginei Paola, a Regelui Philippe şi Reginei Mathilde sau a Principesei Astrid şi a Principelui Lorenz şi s-au desfăşurat la reşedinţele regale din Belgia: Castelul Ciergnon, Palatul Belvedere, Castelul Stuyvenberg și Castelul Laeken.

De asemenea, în septembrie 2011, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au efectuat o vizită la Castelul Laeken, la invitația Majestăților Lor Regele Philippe și Regina Mathilde (la vremea respectivă, Principi Moșteniori).

Informatie si fotografie oferite Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, de catre Cancelarul Casei Majestății Sale Regelui Mihai I, Traian Sârcă.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.