Update: Domnului Dan Puric – cu urarea de “La multi Ani!”

Stimate dle Catalin,

… am scris cateva randuri pentru acest moment deosebit din viata cetatii si a conjudeteanului meu Dan PURIC (dl Dan Puric e din Buzau, la fel ca mine), omul in fata caruia Don Quijote-le lui Miguel Cervantes Saavedra devine din simplu vis realitate. Este cadoul meu de suflet exprimat in cuvinte pentru un geniu al scenei romanesti si universale. De fapt, DAN PURIC a devenit prin ceea ce creaza “UN UOMO UNIVERSALE” de tip renascentist al culturii fara granite a lumii din toate colturile ar fi ea. Va rog sa dati mai departe acest mesaj, asa cum ati facut si in cazul marelui POET GRIGORE VIERU, ca un mesaj de recunoastere colectiva de suflet fata de oamenii care sunt haruiti de Dumnezeu sa spuna CEVA.

Pentru OMUL DAN PURIC, o aniversare de vis maine seara si un sincer “LA MULTI ANI!” si la mai multe spectacole emblematice pentru scena teatrului national romanesc si, nu in ultimul rand, pentru teatrul universal.

Iata cele scrise, ca o radiografie a societatii, asa cum sunt si creatiile domniei-sale. Cu multumiri din tot sufletul si cu aprecieri deosebite pentru ceea ce faceti in acest site,

Magdalena Albu

canta:

Undeva în noi, există sigur o limită superioară a suportabilităţii individuale peste care, din nefericire, nu se poate trece cu nici un chip. Modelul universal al obrazului christic, ce trebuie întors şi pe o parte şi pe alta, atunci când cineva stă pregătit să te pălmuiască fără milă, nu mai reprezintă deloc astăzi caracteristica omului contemporan, pentru care aşa-zisul postmodernism înseamnă atrocitate, violenţă fizică şi verbală accentuate, înjosire a celuilalt, umilirea lui până la despuierea de propria personalitate, grobianism extrem, subculturnicie în continuă extindere şi tendinţă vădită spre analfabetizare globalizantă. S-a ajuns, astfel, la un soi de trăire plin de scârba, de dezgustul intens faţă de consistenţa şi de poziţia coloanei vertebrale humanoide, neputându-se concepe ca o fiinţă cu raţiune şi sentiment să se lepede atât de uşor de sinele său superior pentru ca să se arunce, cu toată convingerea, în braţele unei animalităţi catalogate drept normale şi fireşti.

Şi, cu toate astea, în marasmul acesta preapocaliptic există, totuşi, OAMENI. Oameni pe care poţi să-i asemeni sfinţilor, dar obligaţi să respire cu nările şi cu sufletul cu totul şi cu totul altceva decât aerul tare al înălţimilor dumnezeirii. Cu spiritele încercând să scape din plasa ghimpată a încarcerării de sine, aceşti curajoşi se aventurează în bătălia cruntă cu soarta lor şi cu destinul celorlalţi pentru a răspunde, în mod necesar, propriei fierberi interioare neostoite. De cele mai multe ori, aripile lor par a se frânge de tăria stâncilor ori de izbitura valurilor. Însă, totul, la un moment dat, se lasă catalogat a fi drept o simplă iluzie optică a trecerii, pentru că, ceea ce înseamnă aparentă cădere, trebuie să fie, de fapt, începutul unei noi şi spectaculoase deveniri de sine a totului înconjurător…

Buimăceala existenţei într-o lume actualmente sordidă şi mult, mult prea confuză, îndreptată într-o direcţie cu totul şi cu totul câşâită, aşază sufletul din noi pe un calapod perfid şi inuman al suferinţei şi al urii bolnăvicioase. ARTA DE A TRĂI superior şi degajat de urâciunea emoţiilor negative de tot felul – puterea de a transcende paradoxurile stupide şi numeroase ale vieţuirii cotidiene pleşuve de sensuri adânci – a rămas să sălăşluiască, undeva, departe, în cripta copertată a unui dicţionar bine întocmit, de altfel, din biblioteca personală a oricui sau între faldurile unui suflet „de altădată”. În această balacină extinsă a spălării cerebrale menţinută, parcă, dinadins în fiece strop de unitate temporală a fiinţei omeneşti – atât de puţin umanizate după Botezul cel dintâi -, este greu de crezut că soiul de axiologie mult dorită de intelectualul înnobilat de cele spiritual-livreşti să se ridice nivelitic, ceas de ceas şi minută de minută, la cea mai înaltă şi de folos filozofie de sub cer a creştinului – cugetarea la moarte. La moartea sinelui propriu. Acesta a fost răspunsul plin de înţelepciune al unuia dintre stâlpii fundamentali ai Bisericii răsăritene, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, rostit la întrebarea adresată lui de filosoful alexandrin Eubul, în primele secole de creştinism ortodox. Şi asta fiindcă, până la urmă, fărâma de dumnezeire din noi tânjeşte după Lumină, aflându-se într-o luptă destul de crâncenă cu antidevenirea întunericului ucigaş şi crud.

Sufletul începe să moară, atunci când hardpanul inculturii generalizate cu greu mai poate fi îndepărtat, pentru ca tot ce prezintă esenţă adevărată în adâncime să ajungă să respire aerul pur al înălţimilor ideatice ale creatorului de artă, oricare ar fi ea: literară, muzicală, cinematografică, teatrală etc. Iată ce spunea nu de mult Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa despre harul mântuirii: “Harul vine la noi, dar nu-i spărgător de uşi. Dumnezeu nu forţează uşa inimii nimănui ca să intre.” Cred că harul mântuirii unei naţii, în afară de cel individual, pur duhovnicesc, este acela de a primi energia creată a slobozitorilor de cultură adevărată şi de a metamorfoza voliţional această axiomă a consternării proprii de a fi într-una a bucuriei nemăsurate de a via într-un spaţiu populat pretutindeni cu valori-tezaur ale spiritualităţii româneşti şi, deopotrivă, universale. Numai aşa, mâlul puturos specific lăuntrului multora dintre noi va deveni, poate, într-o bună zi, cât mai apropiată, o torţă care nu doar să pâlpâie chior într-o spaţialitate la fel de încorsetată şi lipsită de libertăţi, ci să acopere cu seninătate şi insistenţă o întreagă dimensiune plină, în prezent, până la măduvă de lipsă de argumente, de incoerenţă faptică şi, de ce nu, de esenţa demonică a unei montări scenice prostituante de zi cu zi… Să fie aceasta, oare, dinamica fantastică a trăirii colective sau, dimpotrivă, definiţia unei come perpetue a ceea ce a mai rămas acum din biata şi indefinibila creaţie a Universului, OMUL?!…

MAGDALENA ALBU,

careia, Lacasuri Ortodoxe i se alatura in lucrarea de felicitare, cu tot dragul.

La multi ani Maestre!

(amintim ca Mestrul Dan Puric este membru inscris in grupul Lacasuri Ortodoxe – astazi aproximativ 8600 membri)