publicat în: Arhivă

Intru multi ani, stapane! Imagini transcrise, in loc de cuvinte…

Cum să poți exprima în cuvinte, o urare pentru o aniversare a zilei în care se naşte o astfel de persoană?

Pentru lumea laică, funcțiile de conducere pot deveni un scop în sine, o încununare a “carierei”, un răspuns pozitiv la munca depusă. Pentru un călugăr însă, “funcția de conducere” se redefineşte ca ascultare, ca poruncă spre misionarism, spre jertfă personală şi dedicare totală în noul rol primit. În plus, călugărul nu este chemat să dea socoteală vreunui alt “superior”, ci în mod direct, lui Dumnezeu Însuşi… Cea mai mare ascultare pe care o poate primi un călugăr, este aceea de Episcop, de păstor al unei zone clar delimitate, de care răspunde în mod direct, nu ca superior al clericilor care îi intră în ascultare, ci ca Părinte al fiecărui suflet din eparhie, ca reprezentant, chip al lui Hristos pe Pământ.

Cu puțin mai mult de douăzeci de ani în urmă, s-a format în sud-estul țării o eparhie nouă, care avea să strângă la un loc Bărăganul şi limitele geografice ale acestuia – Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. A fost încredințată mai întâi Preasfințitului Nifon, care a primit ulterior o altă ascultare, în scaunul Arhiepiscopal al Târgoviştei; apoi, Preasfințitului Damaschin, chemat însă la Domnul…

De peste şase ani, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor îl are ca Arhiereu pe Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, cu o biografie bogată [https://sf-esc.ro/ierarh/12331-preasfintitul-vincentiu.html] şi împlinită în toate sectoarele în care a activat profesional şi misionar. A primit să păstorească Bărăganul, cu tot ceea ce înseamnă această parte a țării: vechi şi nou, istoric şi modern; secetă prelungită sau inundații nestăvilite, ierni troienite de crivățul nemilos – pe de o parte – holde bogate şi bălți hrănitoare – pe de altă parte; oameni săraci şi plini de probleme – pe de o parte – bogați dar cu alt fel de nevoi – pe de altă parte; credincioşi şi cu nădejdea în Dumnezeu – pe de o parte – lipsiți de îmbrățişarea pe care o dă rugăciunea către Domnul – pe de altă parte.

Propria cruce a Episcopului poartă, cu sine, greutatea fiecarei cruci a oricărui ins din eparhie, a celor ce vin, a celor ce pleacă, a celor ce-i trec hotarele fie şi numai pentru câteva ore şi, nu în ultimul rând, a celor plecați la Domnul – a celor care, îndârjiți, nu au părăsit acest pământ nici măcar atunci când natura se năpustea asupra lor, nici când năvălirile turcilor sau alte neamuri barbare îi lăsau fără case, fără biserici, sau îi obligau să-şi ardă propriile grâne şi să-şi otrăvească apele, încât cotropitorii să nu reziste drumului şi să nu ajungă la frații lor români de mai departe; nici când regimul ateist le închidea mănăstirile şi le transforma în… ferme. În Bărăgan, au fost aruncați, în bordeie de pământ, toți cei care ar fi putut, într-un fel, sau altul, să încurce planurile “consolidării” României comuniste – unii dintre ei, nemaiavând la ce, sau de ce să se mai întoarcă, locul devenindu-le, treptat, “acasă”.

Cu crucile acestora se împovarează crucea episcopului. Pentru sufletele acestora se întețesc rugăciunile “Preasfinției Sale”, când, cu smerenie şi nădejde ridică ochii spre Ceruri, spunând întreit:

“Doamne, Doamne, caută din Cer şi vezi, şi cercetează via aceasta, pe care a făcut-o Dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea!

Doamne, Dumnezeule, caută din Cer şi vezi, şi cercetează via aceasta, pe care a făcut-o Dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea!

Dumnezeule, Dumnezeule, caută din Cer şi vezi, şi cercetează via aceasta, pe care a făcut-o Dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea!”.

Cu grijile lor se înmulțeşte povara Sa – apăsătoare, cu putere – simțită în mod tainic atunci când “grija cea lumească” trebuie să fie şi ea lepădată. Către ei se îndreaptă gândurile şi rugăciunile, şi atunci când se clădeşte un lăcaş ortodox, când se gestionează modul de ocrotire al celor nevoiaşi, sau când se restaurează lucrările sfinte “de patrimoniu”; când se bucură cu daruri copiii, care cu veselie vestesc Naşterea lui Hristos, când se traversează oraşele, de la un capăt la altul, cu Sfintele Odoare ale Ortodoxiei româneşti – moaşte de Sfinți sau Icoane Făcătoare de Minuni – atunci când… Şi cum să poți exprima în cuvinte, o urare pentru o aniversare a zilei în care se naşte o astfel de persoană?

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, împlineşte acum (23 august), vârsta de 61 de ani…

Te surprinzi nevoit, neputincios şi poate mult prea simplu, dar din adâncul inimii rostind răspunsul pe care l-au rânduit odată alții, cuprinzător cântând: “Întru mulți ani, stăpâne!”.

Alaturi de Asociatia Lacasuri Ortodoxe: un articol de Carmen-Ana Ion (22 august 2015)