Publicat pe 12.02.2009

Centru de zi pentru persoanele vârstnice, la Iaşi

 

 

Din primăvara acestui an, la Parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” va funcţiona un centru de zi pentru persoanele vârstnice, în cadrul căruia vor fi derulate activităţi menite să rezolve problemele bătrânilor din comunitate. Centrul va oferi asistenţă spirituală, socială, medicală şi psihologică.

 

Cei 24 de bătrâni din parohie, aflaţi în atenţia centrului, vor primi alimente zilnic şi vor fi implicaţi în acţiuni cultural-bisericeşti.

 

Începând cu data de 13 septembrie 2008, parohia ieşeană derulează proiectul intitulat „Campanie de informare pentru prevenirea instituţionalizării bătrânilor, de conştientizare a populaţiei privind importanţa sprijinului din partea familiei”, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară din Iaşi şi Asociaţia Obştească „Soarta” din Soroca, Republica Moldova.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.