Arhidioceza catolica de Trivandrum, Kerala – India, a declarat că se va opune proiectului de construire a unui port in valoare de 7 miliarde de rupii, în Vizhinjam, pentru că ar presupune mutarea a mii de pescari.
După o scrisoare pastorală emisa de episcopul local și citita în toate parohiile diecezei, Ministrul de stat pentru Pescuit și Porturi, K. Babu, a declarat că guvernul de stat este acum deschis la discuții cu Biserica Catolică.
În scrisoarea sa, arhiepiscopul a avertizat guvernul că nu poate accepta proiectul portului masiv în forma sa actuală, intrucat ar presupune dislocarea a 32 de sate de pescuit din Arhidieceza sa, afectand în mod negativ aproximativ 50.000 de familii.
Construcția este programata să înceapă pe 17 august, dar proiectul a fost deja amânat de aproape 24 de ani, insa guvernul inițiaza runde noi de discuții, cu toate părțile interesate sau nedreptățite, arata un raport UCANews.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
