Muzeul Franz Binder incepe transformarile, pentru a deveni Muzeu al Culturilor Lumii

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, muzeul colecțiilor exotice, deschis publicului în anul 1993 în cadrul complexului etnografic ASTRA, va intra din 10 august 2015 într-o perioadă de transformare ce are ca scop, în același timp, atât protejarea adecvată a patrimoniului cât și creșterea gradului de atractivitate a programelor muzeale în ansamblul lor

Ceea ce a pornit ca un muzeu al colecțiilor etnografice „vechi”, donate de către călători transilvăneni în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Franz Binder având cea mai importantă contribuție) și în prima jumătate a secolului al XX-lea, actualul Muzeu „Franz Binder” și-a îndeplinit până acum misiunea de a cerceta, colecta şi valorifica, alături de acestea, şi importante colecții contemporane de etnografie universală, ajungând în prezent chiar la o dublare a numărului de piese ce formau patrimoniul inițial.

„Prin reorganizarea tematică și a spațiilor, prin deschiderea pe care și-o propune pentru a deveni un Muzeu al Culturilor Lumii, Muzeul „Franz Binder” va trece printr-o transformare firească și care nu poate fi decât benefică, în pas cu cerințele vizitatorilor și cu tendințele muzeologice internaționale. Intenționăm să revenim cu un plus de interactivitate, apropiere de public și deschidere a colecțiilor”, a declarat Adriana Avram, sef sectie Muzeul de Etnografie Universala Franz Binder.

„Din cultura și arta popoarelor lumii”, expoziția de bază a muzeului, curatoriată și vernisată în anul 1993 de către doamna Maria Bozan, cercetător științific care a și condus Muzeul „Franz Binder” până la finalul anului 2014, a oferit sibienilor și turiștilor o selecție a pieselor din colecții cu cea mai mare capacitate de reprezentare a ideii centrale a acesteia: concretizarea gestului uman unificator, indiferent de limitele de timp și spațiu. Expoziția mai este deschisă până duminică, 9 august 2015, dată până la care vizitatorii mai pot vedea Mumia cu sarcofag sau alte piese deosebite aflate în expunere. Prin digitizarea parțială a colecțiilor, acestea sunt disponibile și online plecând de la pagina de internet a muzeului: www.binder.muzeulastra.ro.

Bazându-se pe patrimoniul cultural care a ajuns până la noi inițial prin intermediul unor călători și colecţionari entuziaști, apoi prin repartiții guvernamentale (colecția „Ceaușescu”), donații ale ambasadelor lumii la București și nu în ultimul rând prin achiziții proprii, Muzeul „Franz Binder” dorește să fructifice mai mult oportunitatea de reînnoire și de a oferi publicului larg o ocazie singulară pe piața cultural-turistică din România: aceea de a ajunge să se cunoască pe sine trecând prin culturi îndepărtate și de a descoperi astfel caracterul de unicitate în diversitatea culturală a lumii.

Pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe,

Adriana Avram, sef sectie Muzeul de Etnografie Universala Franz Binder.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.