publicat în: Arhivă

Slujba Arhiereasca: pomenirea Patriarhului Teoctist, la 8 ani de la trecerea sa la cele vesnice

Ieri, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit 8 ani.

Sub protia Preasfinţiei Sale, au participat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, vicar eparhial, preacucernici părinți consilieri, preacuvioși părinți, preoţi şi diaconi, alături de credincioși.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a vorbit despre lucrarea Parintelui nostru Patriarhul Teoctist, dăruită lui Dumnezeu, despre iubirea sa jertfelnică pentru preoți și credincioși și, mai ales, pentru unitatea Sfintei Biserici Ortodoxe.

Patriarhul Teoctist a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007. Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe si-a demarat activitatea sa in perioada in care patriarh al Romaniei era Patriarhul Teoctist.

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București, de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a Patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986 – iunie 1990, Patriarhul Teoctist a suplinit postul vacant de Mitropolit al Moldovei și Sucevei, ca locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iașilor) și de organizarea unor muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoșani). A îndrumat revistele “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Moldovei și Sucevei” și “Glasul Bisericii” și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici și a condus delegații în vizitele de peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983), Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978).

Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) si altele.

A participat la Conferința mondială a Comisiei “Credință și Constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franța (1978), a opta Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul Consultativ, a doua Conferință panortodoxă presinodală (Chambesy, 1982), la lucrările Prezidiului și Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. Nici chiar în Grecia, țară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi Patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 7 biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocșii intrați “în vizorul” autorităților comuniste din motive de credință. S-a folosit pentru aceasta și de stabilirea de relații prietenești cu acestea, cat și de influența externă obținută.

A reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări și studii care sunt cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, și prefațate de către Prea Fericirea Sa toate cărțile de slujbă, precum și majoritatea manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar. A publicat monografiile: “Mitropolitul Iacob Putneanul” (Mănăstirea Neamț, 1978), “Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români” și “Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc” (Iași, 1980).

A editat în transliterare: “Dumnezeiască Liturghie” a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iași, 1980. A tipărit ediția jubiliară din 1988 a “Bibliei de la București” (1688), și s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediție jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefața multor cărți și monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române.

A publicat peste 17 volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general “Pe treptele slujirii creștine” și un volum cu titlul “Slujind Altarul străbun”, care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A inițiat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică, promovând permanent acțiuni care au contribuit la creșterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața Bisericii.

Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincții și premii de-a lungul îndelungatei sale activități de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la București-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999); titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1995), al Universității din București (1995), al Universității Dunărea de Jos din Galați (2000), al Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universității din Petroșani (2001), al Universității creștine “Dimitrie Cantemir” din București (2003), al Universității “Ovidius” din Constanța (2004), al Universității “Al.I.Cuza” din Iași (2005). A primit diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.

La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetățean de Onoare al municipiilor Botoșani (1994), Galați și Brăila (2000), Petroșani (2001), Hunedoara (2002) și Baia Mare (2003), precum și al comunei Vorona (2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelență a Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru “contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei”.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!