Discutii despre Marele Sinod Pan-Ortodox, intre Biserica Rusa si Patriarhia de Constantinopol

In zilele de 5 si 6 iulie, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, șeful Departamentului pentru Relatii Externe Bisericesti al Patriarhiei Moscovei, s-a aflat intr-o vizită la Istanbul, cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii.

Pe 6 iulie, Mitropolitul s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, la resedinta din Fanar a Patriarhiei de Constantinopol. Au participat Mitropolitul Emmanuel al Franței, Arhimandritul Bartolomeu (Samaras), secretar-șef al Sfantului Sinod al Bisericii Constantinopolului, Diaconul Joachim (Billis), asistent al secretarului Sfântului Sinod, și Diaconul Teodor (Sulga), secretar al Departamentului pentru Relatii Externe Bisericesti al Patriarhiei Moscovei.

Mitropolitul Ilarion a transmis Întâistătătorului Bisericii din Constantinopol un mesaj de felicitări și cele mai bune urări, din partea Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii.

Patriarhul Bartolomeu, la rândul său, a transmis Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse urarile sale de sănătate și succes în munca extrem de solicitanta pe care o depune.

Pe parcursul unor discutii lungi, părțile au dezbatut un spectru larg de probleme, privind cooperarea inter-Bisericeasca în pregătirile destinate organizarii unui Sinod Pan-Ortodox planificat să aibă loc în 2016, precum și alte subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale dintre Patriarhiile de Constantinopol și Moscova.

Mitropolitul Ilarion a împărtășit viziunea sa asupra situației din Orientul Mijlociu și din alte regiuni ale lumii. Printre temele discutate, s-a numarat si pregătirea sarbatorilor care vor marca un mileniu de prezența ruseasca pe Sfântul Munte Athos.

Înainte de întâlnire, Mitropolitul Ilarion, însoțit de Arhimandritul Vissarion (Komzias), s-a inchinat la moaștele Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, in Catedrala Patriarhală Sfantul Gheorghe.

După întâlnire, Mitropolitul Ilarion a plecat la Moscova. Pe aeroportul din Istanbul, el a fost insotit de A. Yerkhov, consulul general al federatiei Ruse la Istanbul.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.